Pe Bistrița, ghețurile produc îngrijorare

 

Ieri, la ora 11 pe râul Bistrița, în zona stației hidrometrice Dorna Arini din comuna Dorna Arini, județul Suceava, îngrămădirea de „năboi” și gheață existentă s-a extins, măsurând 4,8 km, limitele ei fiind între 200 m aval de confluența cu râul Dorna, municipiul Vatra Dornei, și 800 m aval de stația hidrometrică Dorna Arini – am aflat dintr-un comunicat al Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, semnat de director ing. Ioan Ungureanu și de ing. Cristian Ruxandari, purtător de cuvânt.
Aglomerarea de năboi și gheață din zona amonte pod Rusca, comuna Dorna Arini, s-a extins pe o lungime de 3 km, pe acest tronson de râu alternând zonele cu canal, dezghețate și gheață la mal. De asemenea, pe tronsonul râului Bistrița, cuprins între confluența râului Bistrița cu pârâul Fierului, sat Lungeni, și dispensarul veterinar din orașul Broșteni, s-a format o îngrămădire din năboi și gheață cu o grosime de 30 cm și o lungime de 4,5 km.
S-a luat măsura de informare a comitetelor pentru situații de urgență ale localităților Vatra Dornei, Dorna Arini și Broșteni, pentru a acționa în conformitate cu prevederile planurilor locale de apărare împotriva inundațiilor și a ghețurilor, asigurând monitorizarea și intervenția operativă în punctele critice, precum și a Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamț.
La fața locului s-au deplasat specialiști din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava și ISU „Bucovina” Suceava, pentru monitorizarea fenomenului și pentru intervenție în caz de necesitate.
Pentru deblocarea cursului râului Bistrița, în condițiile zilei de ieri se încerca dinamitarea blocajului de ghețuri din zona podului Rusca, comuna Dorna Arini.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: