Deși li s-au oferit căldură și mâncare în spital

Unii oameni fără adăpost au refuzat internarea

 

Câțiva oameni fără adăpost au fost aduși de pe străzi, sâmbătă, la Spitalul Județean Suceava, pentru a sta la căldură și a primi îngrijiri, dar doar doi au acceptat să fie internați, 3 refuzând acest lucru, ne-a informat purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Tiberiu Brădățan. Potrivit acestuia, doi dintre cei care nu au unde locui au fost internați în Secția de Psihiatrie de la Burdujeni. “Noi urmăm măsurile stabilite împreună cu Primăria, cei internați stau câteva zile la noi, apoi sunt trimiși în spitale de cronici sau centre sociale, cel puțin până trece frigul. Am avut și oameni fără adăpost care au refuzat să rămână. Dacă nu au probleme de sănătate, nu-i putem obliga să stea, dar nici nu-i putem fugări. Noi anunțăm Primăria la numărul pe care ni l-au dat și îi direcționăm la cantina lor, unde pot lua o masă caldă. Pe cei cu probleme medicale îi internăm pe diferite secții, în funcție de acestea”, a precizat dr. Brădățan.
Unitatea Primire Urgențe de la Spitalul Județean Suceava nu s-a confruntat cu “nimic deosebit” până ieri la prânz în ce privește posibile cazuri determinate de frigul extrem, “nici măcar cu degerături”, a mai spus dr. Tiberiu Brădățan. Față de zilele obișnuite de weekend și de cele de sărbătoare, numărul prezentărilor la UPU a fost foarte scăzut chiar. “Au fost cam 120 de prezentări pe zi, deși în zilele de sărbătoare avem și peste 200. S-au prezentat doar urgențele majore: infarcte, accidente cerebrale, crize anginoase, cazuri chiar grave”.

Fără probleme la Ambulanță

Fără probleme deosebite provocate de ger și-a desfășurat activitatea și Serviciul Județean de Ambulanță Suceava, cu substațiile sale, ne-a asigurat directorul acestuia, dr. Daniel Martiniuc: “Nu au fost probleme, nu au fost persoane înghețate, ne-a ferit Dumnezeu de decese cauzate de temperaturile scăzute. Activitatea s-a desfășurat normal, nu au fost ambulanțe împotmolite în zăpadă, nici înghețate, folosim aditivi. Au fost solicitări, dar de altă natură”.
Temperaturi extrem de scăzute vor mai fi la Suceava și în țară până miercuri, de aceea responsabilii din sănătate își mențin recomandările speciale pentru această perioadă, în special cele de protecție a copiilor și bătrânilor. În gene-ral, trebuie să evităm deplasările în spații deschise și expunerea la frig, iar dacă ieșim afară să ne îmbrăcăm foarte gros și să ne protejăm capul, mâinile și picioarele. Medicii recomandă să consumăm alimente bogate în proteine și grăsimi nesaturate, fructe, legume și să evităm consumul băuturilor alcoolice. Persoanele vârstnice, în special cele cu afecțiuni cardiace și respiratorii, trebuie să evite deplasările și frecventarea locurilor aglomerate, care creează premisele decompensării în condiții de temperaturi scăzute.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI