Aleșii județeni au validat, în ședința ordinară de ieri, mandatul de consilier județean al dnei Diana Georgeta Iliescu, supleant înscris pe lista electorală a PNL la alegerile locale din 1 iunie 2008.
Aceasta după ce, la întrunirea anterioară, deliberativul a constatat încetarea mandatului alesului județean Mihai Aurel Steiciuc (fost PNL), locul ocupat de el fiind declarat vacant. Decizia de vacantare a survenit hotărârii filialei teritoriale Suceava și organizației municipale a PNL de excludere a dlui Steiciuc din rândurile liberalilor. La momentul respectiv, PNL Suceava nu reușise să facă o nominalizare pentru fotoliul de consilier județean rămas liber ca urmare a demisionării dlui Steiciuc din funcția de președinte al organizației județene a liberalilor suceveni.
Diana Georgeta Iliescu a depus jurământul în plen și va fi membră a Comisiei pentru organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, culte, protecția monumentelor istorice, administrarea domeniului public și privat și a Comisiei pentru învățământ, cultură, cercetare științifică, sănătate, protecție socială și protecția copilului, din care a făcut parte anterior Mihai Aurel Steiciuc. Diana Georgeta Iliescu, medic igienist la Rădăuți, a fost consilier județean și în legislatura anterioară.
























Comentarii