Pentru echilibrarea cheltuielilor bugetare

Municipiul Suceava a căpătat sume „simbolice”

Municipiul reședință de județ a primit sume simbolice din defalcările de la centru pentru echilibrarea bugetelor locale. Constatarea a fost făcută de șeful municipalității, Ion Lungu, la ultima ședință din acest an a deliberativului local, prilej cu care s-a operat și cea de pe urmă rectificare a bugetului municipal de venituri și cheltuieli pe 2009.

 

„Este vorba despre o ultimă rectificare de buget pe anul 2009. Aceasta are la bază, pe de o parte, fonduri venite de la Ministerul de Finanțe, precum și o repartizare între capitole bugetare. În primul caz este vorba despre sume simbolice de 6.435 de lei și 10.550 de lei pentru echilibrarea bugetelor locale”, a evidențiat edilul-șef.
Cele două sume provin din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată (TVA) pentru echilibrarea bugetelor locale, totalul de 16.965 lei luând calea rectificării în plus a poziției din buget referitoare la acțiunile cu caracter științific și social-cultural.
Conform expunerii de motive a executivului, în urma analizei execuției bugetare de la finele lui noiembrie, s-a constatat că există și plusuri de buget datorate neefectuării la timp a unor cheltuieli. Pe de altă parte, au fost evidențiate și minusuri bugetare, la originea acestora stând creșterea valorii unor cheltuieli, ca urmare a deprecierii leului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI