D’ale politicii (27)

Abuz. În limbajul politicienilor, așa se numește orice decizie luată de un guvern din care ei nu fac parte.

Adulter. Adulterul perfect este cel ce durează puțin timp. Doar astfel cele două părți nu-și fac speranțe și vise deșarte, nu ajung la plictiseală și reproșuri, iar secretul poate rămâne pecetluit.

Amanta. În ciuda aparențelor, nu ți-o alegi. Ea îți cade pe cap (Claude Anet) „ca o țiglă de pe acoperiș”.

Bigamie. Fiecare bărbat (Khalil Gibran) iubește în sinea sa, cu ardoare, două femei: una este creația imaginației sale, cealaltă nu s-a născut încă.

Canibal. Întrebat de un antropolog dacă în zonă mai există canibali, șeful unui trib pierdut în junglă a răspuns mândru: nu, deoarece pe ultimul l-am mâncat la prânz. Acesta ar fi și înțelesul ascuns al discursului oricărui politician român aflat la putere referitor la izbânzile în eradicarea corupției și pedepsirea celor corupți.

Dragoste. O boală despre care Ovidiu ne spune că nu se poate vindeca nici cu medicamente, nici cu ierburi de leac.

Februarie. Luna în care politicienii debitează cele mai puține prostii, deoarece are doar 28 de zile.

Forță. Cea a statului stă în centralizare, iar cea a proprietății private în descentralizare.

Frumusețe. Există un singur moment când o femeie este mai frumoasă – generic vorbind – decât bărbatul: atunci când o dorim, când ea devine o promisiune de fericire.

Gelozie. Este numele acelei pretenții duse adesea până la absurd: de a avea exclusivitatea posesiei fizice, visul de a putea exclude orice alt bărbat nu doar din prezentul și viitorul iubitei, ci și din trecutul ei. Gelozia retroactivă (cine, câți au avut-o înaintea mea?) e cea mai grea, deoarece bărbatului îi lipsește dovada, speranța flagrantului ce va putea fi, cu puțin noroc, dovedit, dar și incertitudinea ce nutrește palida nădejde că preaiubita nu te va înșela de-acum înainte. Cruzimea acestei trăiri este aceea a luptei inegale, permanente, cu o fantomă obsedantă, cu un coșmar zilnic. Dar orice tip de gelozie (prezentă ori retrospectivă) este cel mai sigur antidot împotriva iubirii. O ucide cu siguranță la… celălalt. Gelozia „cronică” este semnul ființei slabe care se agață cu disperare de ceea ce are. Vă puteți imagina un Don Juan gelos?

Guvern. Câți oameni lucrează în cadrul guvernului? Păi, cam o treime.

Înger. „Îngerul meu blond, nebunesc la ideea că te-ar putea atinge altul, când trupul tău e al meu exclusiv și fără împărtășire.” (Scrisoarea din iunie 1882 a lui Mihai Eminescu către Veronica Micle, pe care o iertase – asumându-și el vinovăția – pentru „prostia” făcută de ea, în cursul iernii precedente cu Caragiale, ”ființa arhicanalie, cinicul, mizerabilul căruia putoarea grecească de capră îi pătrunde toate mișcările…”. Trecuseră aproape patru ani din această zbuciumată iubire, împlinită trupește la 27 octombrie 1878, cu 10 luni înainte ca Veronica să devină văduva profesorului Ștefan Micle.

Optimist. Un om fundamental resemnat și imobil, deoarece renunță la luptă, la căutare.

Prădător. Strict biologic vorbind, omul este cel mai feroce animal de pradă și unicul care își decimează conștient, în mod sistematic și periodic, propria specie.
Putere. Un filosof antic spunea: gonește natura cu furca, ea tot se va întoarce, mereu biruitoare. Observația rămâne valabilă și azi, când vechile unelte sunt înlocuite cu drujbe și tractoare cu putere de tanc: în cele din urmă natura învinge, reparând greșelile și urmările lăcomiei omului. Dar în câtă vreme și cu ce preț?

Reprimare. Esența statului este reprimarea individului, iar esența individului este propria sa reprimare.

Succes. Succesul în societate îți este facilitat de două abilități: să știi să vorbești și să știi să taci.

Șef (de tranziție). Dacă știi să ocupi locul care ți se cuvine, nu va trebui să te tot ridici pentru a-l ceda.