Părintele Petru Lupăștean-Barfă, preot paroh la Milișăuți, a fost numit, prin hotărâre a Consiliului Eparhial Suceava, la conducerea Protopopiatului Rădăuți, în locul părintelui Nicolae Vîrtea, care a solicitat înlocuirea din această funcție din motive personale. Noul protopop a activat mai întâi la Iaslovăț (localitatea natală), după care, în 1990, la solicitarea credincioșilor din Milișăuți, a fost numit paroh aici, printre altele, cu misiunea de a construi o biserică nouă, pentru că cea veche devenise neîncăpătoare. Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul enoriașilor, misiunea este aproape îndeplinită, noul locaș de cult fiind înălțat, acoperit, gata la exterior și cu pictura începută la interior. În parohie s-au realizat și alte obiective, despre care, inclusiv despre ce își propune să înfăptuiască cât va conduce Protopopiatul Rădăuți, ne vorbește părintele Petru Lupăștean-Barfă într-un interviu, ce va fi publicat săptămâna viitoare. Nu putem încheia aceste rânduri fără a spune că noul protopop are experiență misionară, blândețe și înțelepciune, câștigând astfel încrederea Consiliului Eparhial, a Î.P.S. arhiepiscopul Pimen.
























Comentarii