Meseriașul

Are la vreo 30 de ani și nu (mai) poate fi țăran. Fiindcă n-are nici pământ prea mult (doar cât pentru așa-zisa „agricultură de subzistență”), nici mijloace de lucru, nici parale. Are în schimb câteva calificări, printre care cea de depanator radio-tv (însă azi, astfel de aparate mai bine le arunci dacă se strică, întrucât costurile reparațiilor le concurează pe cele ale unora noi) și de frizer (într-un județ în care, de ani, a căpăta hârtie de frizer sau bucătar pare cel mai la îndemână; și într-un sat unde bătrânii, câți mai sunt, poartă chică, iar tinerii, câți mai sunt, se tund la oraș).

 

Așa că a plecat în Italia, întâi singur, mai apoi cu nevasta. Acolo a transportat și montat mobilă, a găurit un tunel (de pe o mașinărie ce era un adevărat monstru tehnologic), a devenit instalator cu patalama (plombiero, nu idraulico, dacă am înțeles bine). S-a întors în satul său, și-a refăcut casa și, printre altele, și-a făcut o baie de-a devenit… muzeu câteva săptămâni. Că tot veneau megieși (ba chiar și de mai departe unii) s-o vadă și să se tot minuneze. Să se angajeze însă cu patalamaua italiană n-a putut. Fără patalama, da; însă la negru, în condiții cam de batjocură. Și văzând că mai nimeni nu-l vrea pe aici, că e „fără rost”, și-a luat omul soața și copilul așezându-se acum în Germania. Care îl vrea, chiar dacă (încă?) nu este cetățeanul său. Ce contează…? Un meseriaș mai puțin. Trei români mai puțin.