Contractul de finanțare a reabilitării Cetății de Scaun va fi semnat în decembrie

Lucrările ar putea demara chiar din primăvară > Suma atrasă din fonduri europene se ridică la 13,9 milioane euro

În cursul lunii viitoare va fi semnat contractul de finanțare a proiectului de reabilitare a Cetății de Scaun a Sucevei, precum și a zonei de protecție a monumentului. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Lungu, în urma unei inspecții la fața locului a reprezentanților Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE).

 

„A avut loc o vizionare a obiectivului și o verificare de conformitate a documentației. S-a constatat că totul este în ordine, că documentația este în conformitate cu realitatea din teren, astfel încât, am primit promisiunea că, în cursul lunii decembrie, va fi semnat contractul de finanțare”, a declarat dl Lungu. Șeful municipalității crede că, în aceste circumstanțe, lucrările de reabilitare ar putea demara chiar din primăvară.
Suma atrasă din fonduri europene se ridică 13,9 milioane euro, în proiect fiind cu-prinse lucrări de reabilitare și consolidare a Cetății de Scaun, dotări în situl monumentului, consolidarea versantului, amenajarea parcului dendrologic „Șipote” din zona de protecție, amenajări și modernizări ale căilor de acces dintre centrul municipiului și până la monumentul istoric, precum și construirea de parcări, grupuri sanitare, panouri publicitare și indicatoare. La finanțarea POR, contribuția neeligibilă suceveană este de 3 milioane de euro, aceasta fiind suportată în proporție de 70% de Consiliul Județean și de 30% de Consiliul Local. „Cetatea de Scaun este o emblemă a municipalității sucevene și principalul pilon în strategia de turism a Sucevei”, a conchis Ion Lungu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: