„Dumnezeu a ales pe cei nebăgați în seamă ai lumii acesteia ca să biruiască pe cei tari, a ales pe cei de jos ca să rușineze pe cei trufași” (I Corinteni 1, 27-28)
S-a născut în satul Basarabi, aflat la sud de Dunăre, la 2-3 kilometri depărtare de cetatea Rusciuc, pe râul Lomului, trăind în secolul al XIII-lea, pe vremea împăraților Petru și Ioniță Asan, împărați ai statului româno-bulgar.
Părinții săi erau ortodocși, de origine valahă (română), și se îndeletniceau cu agricultura și cu creșterea vitelor. Ani în șir a păscut vitele și oile țăranilor din sat, pe colinele din preajma Dunării și pe văile înverzite ale râului Lom.
În duminici și sărbători era prezent la slujbele săvârșite în biserica satului, ascultând învățăturile de viață dătătoare ale Mântuitorului Iisus Hristos, ale Sfinților Săi Apostoli și ale Sfinților Părinți. Viața autentic creștină trăită în și de către întreaga sa familie, învățăturile pe care le auzea la biserică l-au făcut să fie blând și milostiv cu toți semenii săi. Postea și se ruga mereu, îngrijindu-se mult de cei săraci, cărora le împărțea o parte din hrana pe care o primea de la consătenii săi pentru paza vitelor.
Contemplând pe cele create de Făcătorul lumii și admirând zilnic frumusețile firii celei văzute, a înțeles că toate ale lumii sunt trecătoare și, cuprins de dorul veșniciei mântuitoare, a părăsit satul natal pentru a se dedica vieții monahale. S-a călugărit la o mănăstire din apropiere, sălășluindu-se mai întâi într-o peșteră săpată în stâncă, pe malul râului Lom, unde a petrecut ani în șir în post aspru, înfrânare și rugăciune, izolat cu totul de lume și chiar de ceilalți monahi.
Când și-a simțit sfârșitul aproape, a ieșit din peșteră și, venind mai aproape de malul Lomului, s-a așezat între două lespezi de piatră ca într-un sicriu, încredințându-și sufletul lui Dumnezeu, înconjurat fiind în chip nevăzut doar de către sfinții îngeri.
Mulți ani nimeni n-a știut de trecerea la cele veșnice a lui Dimitrie. În urma unor ploi puternice, au căzut în apa Lomului și cele două lespezi de piatră între care era adăpostit trupul cuviosului pusnic. Acesta a fost acoperit de nisip și de prundiș, rămânând încă o bucata de vreme neștiut de nimeni în albia râului, însă trupul nu a fost atins de putreziciune, pentru ca să fie scos apoi la lumină în chip minunat, prin lucrare dumnezeiască.
Cuviosul Dimitrie se arată în vis unei copile ce suferea de o boală cumplită și-i spune că dacă părinții ei îi vor scoate moaștele din apă va fi tămăduită de boală. Tânăra, după ce a povestit cele visate, plecă împreună cu părinții ei, cu preotul satului și cu mulți credincioși spre locul descoperit ei. Căutând cu stăruință, au aflat moaștele sfântului întregi și neputrezite. Prin atingerea de acestea, tânăra a primit vindecare, iar cei prezenți, încredințați fiind de prezența duhului lui Dumnezeu „în cel sfânt al Lui”, adică în moaștele cuviosului, le-au așezat cu multă evlavie în biserica din Basarabi.
Astfel, cel neluat în seamă de cei vremelnici ai timpului său, un smerit păstor și apoi pustnic, ajunge, prin voie dumnezeiască, să fie cunoscut de către cei de pe ambele maluri ale Dunării, care, alergând la cinstitele sale moaște, cer ajutor și ocrotire.
Pentru a cinsti cum se cuvine pe Dumnezeu și totodată și pe cei ce și-au închinat viața Lui, unul din domnii Țării Românești a ridicat în satul Basarab o biserică nouă, în care au fost așezate moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, rămânând aici aproape cinci secole, timp în care au dăruit multă milă și binecuvântare multora dintre cei ce le-au cinstit.
Între anii 1768-1774, are loc un război între ruși și turci, război purtat pe pământ românesc, dar și în sudul Dunării, pe teritoriul fostului țarat româno-bulgar, desființat de către turci încă de la sfârșitul veacului al XIV-lea. Generalul rus Petru Saltacov ajungând cu oștile sale în satul Basarabi, și pentru ca cinstitele moaște să nu fie profanate de ostașii turci musulmani, a poruncit ca ele să fie duse în Rusia. Ajungând cortegiul cu racla în București, un negustor bogat, cu numele Hagi Dimitrie, se pare un macedo-român, precum și mitropolitul Grigorie al II-lea al Țării Românești, au rugat pe generalul rus să lase cinstitele moaște ale Sfântului Dimitrie cel Nou poporului român și Mitropoliei țării, ca o mângâiere pentru multele pagube materiale și suferințe îndurate de români în cursul acelui război, mai ales că era “valah” de neam. Ascultându-le dorința, moaștele au fost așezate cu mare cinste în catedrala mitropolitană din București, în iulie 1774. Mâna dreaptă a Sfântului a fost trimisă, totuși, la Kiev, unde se crede că se păstrează și astăzi. Astfel, Sfântul Dimitrie cel Nou, sau Basarabov, devine ocrotitorul Bucureștiului și al întregii Țări Românești.
O, preacuvioase părinte, purtătorule de Dumnezeu Sfinte Dimitrie, izbăvește din toată nevoia și scapă din chinul ce va să fie pe toți cei ce, citind aceste rânduri, prin tine înalță mintea și cugetul la Dumnezeu și cu dragoste, și în această zi de praznic, cântă dimpreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Pr. DIMITRIE HORGA,
Parohia Călugăreni
Comentarii