Este vorba de laptele din Programul “Laptele și cornul”, care ar fi fost necorespunzător în două școli clujene
Direcția de Sănătate Publică Suceava a fost alertată vineri, de instituția omoloagă din Cluj-Napoca că laptele furnizat de SC „Dorna Lactate”, prin Programul guvernamental „Laptele și cornul”, nu ar fi corespunzător, provocând probleme în rândul elevilor din două școli clujene.
Potrivit directorului coordonator al DSP Suceava, dr. Ludovic Abiței, au fost incriminate două loturi care au ajuns la Cluj de la Dorna, unul format din 223.000 cutii de lapte, al doilea din 217.000 cutii. Dr. Abiței spune că la una dintre școli laptele era acrit, iar la cealaltă ar fi provocat probleme digestive la 6 elevi.
Inspectorii Direcției de Control au făcut verificări la fabrica respectivă dar, din loturile cu pricina, nu au mai fost găsite decât probele pe care fabrica le păstrează conform legii, lapte din aceeași producție fiind furnizat la București, Bacău și Iași. Probele vor fi verificate în laboratoarele DSP, dar există probabilitatea ca ele să aibă rezultate negative, iar laptele să se fi deteriorat în timpul transportului sau din cauza depozitării necorespunzătoare, a mai spus ieri șeful DSP Suceava: “Dacă analizele vor fi bune, înseamnă că de la poarta fabricii până la școală s-a întâmplat ceva. Dacă rezultatele nu vor fi bune, vom amenda fabrica că a pus produse necorespunzătoare pe piață”.

























Comentarii