Curcubeul, ca fenomen optic datorat refracției luminii solare în picăturile de ploaie din atmosferă, care are aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer, a suscitat din partea credințelor populare o atenție aparte. După unele, curcubeul este brâul Maicii Domnului, un brâu al cerului sau al Cosânzenii, precum și Cununa Cerului.
Curcubeul, această ,,năframă vărgată, peste mare aruncată”, este semnul ,,lăsat de Dumnezeu pentru a arăta când trebuie să înceteze ploaia”. Conform altor credințe, ,,curcubeul este o ființă foarte mare, care locuiește în cer și vine să bea apa pământeană” sau este ,,un zmeu tânăr, blestemat de părinți pentru neascultarea sa”.
Înainte vreme, curcubeul era interpretat și ca semn ce anticipa bogăția recoltelor; dacă primăvara, când apărea pentru prima oară, culorile lui erau limpezi și pronunțate, anul se vestea a fi bun în toate, iar dacă, în schimb, cromatica sa nu era limpede, însemna că urmau ploi. Întotdeauna, culoarea sa albă, dacă era dominantă, anunța secetă, pe când dominarea culorii roșii prevestea multă ploaie. Culoarea verde predominantă în curcubeu arăta pentru pământeni belșug la grâu, iar în zona montană, la fân.
Curcubeul este ,,lăsat de Dumnezeu de la Facerea lumii drept semn, ca oamenii să știe că nu vor pieri prin potop”. Dacă el, curcubeul, apare dimineața, este semn de secetă, iar când sunt curcubeie multe, sunt și ploi destule. Dacă se împarte în două, înseamnă că va ploua mult. De obicei, curcubeul anunța omului că nu va mai ploua cu grindină, ci, o vreme, va fi ploaie liniștită. Dacă apărea către seară, prevestea vreme bună pentru ziua următoare. Desigur, toate cele arătate mai sus au și un suport științific.
Despre acest fenomen natural mai existau și alte credințe. Se zicea că ,,apa din care bea curcubeul” are o mare putere: dacă se udau culturile cu ea pe timp de secetă, urma ca recoltele să fie foarte bogate. Înainte vreme, bucovinenii adunau pietre din zona unde s-a format un curcubeu, apoi le foloseau pentru vindecarea vacilor bolnave la uger. Aceste pietre, prin care ,,a sorbit” curcubeul, erau considerate odoare scumpe, drept care erau lăsate moștenire în familie, având diverse întrebuințări: erau folosite la mulsul vacilor atunci când le sângera ugerul, la descântece de gâlci, pentru gușă sau se spălau cu ele vaca și vițelul, pentru ca animalele să nu se ,,strice”.
Curcubeul avea implicații și în medicina populară, în magia albă, puterea cuvântului invocator era deosebită, cei bolnavi de gușă spuneau: ,,Curcubeu, Curcubeu, /Nu bea apă din pârâu, /Ci ți-oi da, /Dintr-o ulcea /Bea apa din gușa mea”.
Se mai credea că cine se spăla cu apa din coada curcubeului va avea pielea albă, strălucitoare, iar cine ,,merge în genunchi până la curcubeu va fi fericit în toate”. Cine ajungea până la locul în care se forma curcubeul, putea fi transformat din băiat în fată și invers.
Cum nimeni nu a ajuns vreodată până la locul de manifestare a curcubeului, curcubeul fiind un fel de halo, un arc multicromatic al dispersiei luminii, lumea a avut mereu motive să iscodească fel de fel de credințe sau ziceri despre acest fenomen, îmbogățind astfel etnometeorologia populară.
Comentarii