Vedetele au invadat sediul clubului Cetatea

Interioarele de la sediul clubului Cetatea au o altă față după amenajările făcute în ultima perioadă. Astfel, pe holul de acces spre terenul de joc au apărut fotografii înrămate cu jucători ai echipei naționale sau cu fotbaliști de la echipele de top din România, intenția conducerii fiind ca acolo să se pună și fotografii înrămate cu actuali sau foști jucători ai echipei de fotbal a Sucevei.

 

Vestiarul arbitrilor e vegheat de marele Pele, iar cel al antrenorilor de actualul președinte al UEFA, fostul internațional francez, Michel Platini. În sala de conferințe și noile birouri sunt tricouri ale unor fotbaliști precum Ribery, Mutu, Buffon, Kahn sau Van Nistelrooy, iar înainte să coboare scările pentru a intra în tunelul dinspre terenul de joc fotbaliștilor Cetății li s-a afișat un mesaj cât se poate de clar. „Băieți, astăzi vrem victorie! Hai Suceava!”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI