Un ceas pentru Oana

Mă sperie și acum gândul că nu aș fi știut prea bine ce să răspund unor eventuale întrebări oficiale legate de posibila pierdere a Oanei Șlemco, acum un an, când a fost la un pas de înec la Vicovu de Sus. Ea se alăturase unei echipe de reporteri de televiziune, care plecaseră să filmeze grozăviile create de inundații. A făcut-o, laudă ei, din proprie inițiativă, noi aflând de teribila încercare prin care tocmai trecuse din chiar gura ei, prin telefon (telefon împrumutat, căci pe al ei îl amuțise deja apa în care căzuse, apă ce i-a “amuțit” și aparatura foto, la care ținea atât de mult).
 

Dumitru TEODORESCU

Prima reacție a fost s-o întreb cine o trimisese acolo, cum îți întrebi copilul după o trăsnaie. Am îngăimat însă ”Bine că ești întreagă”.
Era și președintele Băsescu acolo, el tocmai pleca, și asta a făcut-o pe impetuoasa noastră colegă să se precipite și să facă pasul greșit. Cu siguranță, cele câteva minute petrecute de președinte acolo nu meritau o asemenea jertfă.
Iată, însă, că la un an de la bucuria de a nu o fi pierdut pe Oana, deputatul Ioan Balan, personaj important în ierarhia democrat-liberală suceveană, i-a făcut cadou fotoreporteriței noastre, în conferința de presă de ieri a PD-L și în numele acestui partid, un ceas de mână, readucând aminte breslașilor, dar și opiniei publice, întâmplarea de anul trecut. Oana, care-și botezase în ajun nepoata, nu era de față. Dar crede sincer, cum credem și noi, că gestul lui Ioan Balan este remarcabil. Și extrem de rar…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: