Caș de la groapa de gunoi !

O felie de caș de oaie cu roșii ar fi cel mai „aerisit” și mai de sezon meniu pentru sucevenii toropiți de căldura acestei veri. Dar care dintre cei care-și cumpără brânza de pe piață pot fi siguri de ce au mâncat oile înainte să dea lapte? Că e iarba grasă de pe munte, mai puțin grasă de pe deal sau resturi menajere de la groapa de gunoi, cașul are pentru orășeni aceeași culoare.

 

Gusturile nu se discută.
Un cioban din Burdujeni a rezolvat simplu cu hrana pentru mioarele lui, rugându-i pe comercianții angro din Piața Burdujeni să-și aducă marfa degradată pe un teren din preajma stânei, amplasată în vecinătatea „Remat” și a SC Muha. Și oamenii au dus zeci și zeci de kilograme de fructe teflegite, saci din plasă cu cartofi muiați, pepeni sparți, ardei gras gelatinos, resturile ajungând să se întindă pe o rază de circa 20 de metri. Oile mănâncă cu poftă tot, fie că resturile sunt aduse astăzi sau put deja, după mai multe zile de stat în soare.
Noi le-am găsit ieri, duhnind grețos tare, când afară erau deja peste 30 de grade Celsius. Sacii portocalii din plastic în care se depozitează de obicei marfa angro, plini de resturi pestilențiale, zăceau cu sutele în soare, asaltați de muște și păsări. Am găsit și oile, ghiftuite deja și trase de zăduf la umbra unor arbuști. Spre seară, trec la muls, iar în câteva zile, în piețele Sucevei vor fi, undeva, spre vânzare două roți mari de caș proaspăt…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: