Cetățean de onoare

Îmi place să cred că ideea de anvelopare a blocurilor este una suceveană. În acest caz, cel cu ideea ar merita din plin să fie numit cetățean de onoare al orașului. Ar reabilita poate, închizând gura cârcotașilor, această formă de recunoaștere a meritelor onorabililor.
Dar nu pentru excelenta idee de a proteja mai bine termic „cazematele” noastre, mai ales într-o zonă a țării unde iarna nu se cam joacă cu noi. Cei ce au trecut deja o iarnă cu apartamentele izolate se felicită pentru investiție, care nu se amortizează numai prin consumul mai redus de energie termică pentru încălzire și prin confort sporit, ci și prin dispariția “zonelor umede” din apartamente create de condens.

 

Și nici pentru că, sfidând harnicul nostru guvern, care nu mai apucă să-și pună în practică programele de relansare în această vreme de criză, o mulțime de constructori lucrează de n-au aer pe la numitele blocuri de locuințe sucevene. Ei câștigă astfel o pâine pe care statul o tot promite, dar pe care, până la urmă, o mănâncă tot el și ai lui.
Și, încă o dată, în ciuda tot mai pierdutei speranțe a micilor investitori în protejarea propriilor apartamente de a mai recupera vreodată, așa cum li se tot promite, banii plătiți pentru anvelopare.
Ci, mai ales, pentru imaginea tot mai proaspătă a orașului, scos, iată, din trenul cenușiului, ca și din stricăciunile pe care vremea le-a tot adus fațadelor blocurilor. Ochiul este deja din ce în ce mai surprins de diversitatea culorilor, de combinațiile lor, de acuratețea finisajelor, de curățenia (timidă încă, este drept) din jurul mastodonților recondiționați.
Cred că nici într-un secol municipalitatea nu ar fi reîmprospătat cu banii săi imaginea Sucevei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: