Șeful DSP Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, a declarat că nu înțelege “încăpățânarea” unor primari de a nu accepta preluarea asistenților comunitari, în condițiile în care activitatea acestora este foarte necesară unei comunități. El a spus că sunt 6 primării – cele din Preutești, Șcheia, Sadova, Straja, Brodina și Slatina – care n-au semnat încă protocolul de preluare a acestor asistenți, pe motiv că nu au asigurat buget pentru ei. “Oare oamenii din comunitățile respective sunt atât de sănătoși încât pe primari nu-i interesează starea lor de sănătate?”, se întreabă directorul DSP.
El spune că indiferent pe ce cale vor veni banii pentru plata salariilor asistenților comunitari, acestea vor fi asigurate.
De asemenea, dr. Lăzăreanu susține că asistenții comunitari sunt foarte necesari pentru asigurarea unor servicii medicale, în special în mediul rural, unde sunt multe pro-bleme, iar majoritatea medicilor de familie de acolo sunt navetiști.
“Este păcat să rămână populația fără un cadru de specialitate. Primarii ar trebui să se gândească de două ori la asta, iar cetățenii să-i tragă la răspundere de ce nu sunt de acord să aibă astfel de servicii medicale. Banii, fie că vin prin MSP, fie de la bugetul central, tot o să vină de undeva”, a declarat șeful DSP.
Potrivit legii descentralizării, MSP a dispus inițial ca, până la sfârșitul lunii ianuarie, să fie preluați de primării asistenții comunitari, medicii, asistenții școlari și mediatorii pentru romi, care fuseseră în subordinea spitalelor și plătiți de MSP. Întrucât această schimbare nu s-a petrecut până la acea dată, din cauza lipsei de fonduri, ministerul a emis o ordonanță de urgență de prelungire a perioadei de preluare până la sfârșitul lui iunie, plătind în continuare salariilor acestor cadre.
La nivelul județului funcționează 78 de asistenți comunitari, care desfășoară activități medicale precum asistența gravidei, a copilului mic, a persoanelor cu handicap și a celor cu boli cronice, a celor cu venit mic sau fără venituri etc.

























Comentarii