Proprietarii de obiective turistice din județul Suceava sunt mulțumiți de numărul de oaspeți pe care îl au. Așa susține președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, menționând că numărul turiștilor va crește odată cu înaintarea lucrărilor de moderni-zare a drumului național Suceava – Vatra Dornei.
Șeful administrației județene arată că, în timpul săptămânii, gradul de ocupare a unităților de cazare este de 40-45%, iar în weekend, de 70-75%.
„Sigur, ne-am dori ca pensiunile turistice să fie mai pline în această perioadă. Însă, dacă ne uităm la ce se întâmplă și pe Valea Prahovei și în zona Brașovului, vedem că sunt probleme deosebite, criza resimțindu-se peste tot”, subliniază Gheorghe Flutur.
Potrivit Direcției Județene de Statistică, în luna mai 2009, indicele de utilizare netă a capacității de cazare turistică din județ a fost, pe total, de 24,4%, în creștere cu 7,3% față aprilie și cu 2,2% comparativ cu luna mai 2008. Cel mai înalt nivel al indicelui de utilizare, de 46,4%, s-a înregistrat în vile turistice cu categoria de clasificare de două stele, iar cel mai mic, la popasurile cu o stea (0,7%). În luna mai, durata medie de ședere în județ a fost de 2,2 zile, respectiv de 2,4 zile pentru turiștii români și de 1,7 zile pentru turiștii străini.
























Comentarii