Acută lipsă de fonduri

În urma întâlnirilor de joi cu primarii din zonele Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, șeful deliberativului județean, Gheorghe Flutur, a constatat că aceștia sunt preocupați să soluționeze problemele cu care se confruntă localitățile sucevene, însă se lovesc de lipsa fondurilor. „Ne dăm seama cât de dependente de bugetul de stat sunt aceste comune”, a declarat președintele CJ Suceava, precizând că va încuraja dezvoltarea de unități de producție în aceste zone.
 

Primarii suceveni s-au plâns de transferul fără asigurarea fondurilor de la Ministerul Sănătății la administrațiile locale ale asistenților medicali comunitari și de lipsa fondurilor pentru actualizarea Planului Urbanistic General al comunelor, care în multe localități a expirat. Flutur a subliniat că majoritatea primăriilor din județ au cel puțin un proiect de finanțare în derulare sau în pregătirea licitațiilor, că zece primării au deja proiecte de finanțare aprobate prin măsura 3.2.2. de dezvoltare a satului și că multe alte primării vor depune proiecte în sesiunea din această lună pe această măsură, pentru care este alocată suma de 900 de milioane de euro. El a arătat că problemele majore din județ sunt cele legate de amenajarea cursurilor de apă în vederea limitării producerii de inundații, în special pe Valea Brodinei și Valea Sucevei, dar că sunt, de asemenea riscuri și la barajele iazurilor de decantare de la Dealu Negru, Pârâul Calului și Tarnița, autoritățile stând cu grijă la fiecare ploaie abundentă. Totodată, președintele CJ Suceava a adăugat că speră ca localități ale județului să poată beneficia de fonduri pentru apă și canal din împrumutul de 500 de milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, întrucât în proiectul județean de modernizare și dezvoltare a a-cestor utilități, în valoare de 120 de milioane de euro, nu au fost incluse toate localitățile județului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI