A mai ars o bibliotecă…

100 de ani de la nașterea filosofului Constantin (Dinu, pt. amici) NOICA. E tata lui Rafael (o viață, trăitor în Anglia), unul din cei mai de seamă duhovnici de-i are țara la ceasul de față. Și mai e…tot tata (&mama) discipolilor iluștri Liiceanu & Pleșu, prăsiți la Școala celebră de la Păltiniș. La Păltiniș (e și pârtie faină de schi), unde băștinașii îl credeau pe ciudat… frizerul stațiunii!

 

L-am cunoscut pe Noica la Iași, ținea o prelegere la Casa Pogor. Despre Eminescu, desigur. Era însoțit și de alt eminescolog vestit: prof. Edgar Papu, cel care mărturisea că Papa Ioan Paul al II-lea, Charismaticul, ar fi de obârșie bucovineană. Noica a vorbit mult. Cu pasiune, cu arțag, cu împătimire. Milita ca toată, absolut toată opera lui Eminescu să fie încredințată tiparului. Absolut tot. Inclusiv cu manuscrisele lui mai… decoltate! Cum e Goethe la nemți!, opina deliciosul-bătăiosul orator. Apoi… Îmi spuneau băștinașii că, veri la rând, Noica trăgea la cineva din Horodnic. Nu știu la cine, poate la cunoscutul, răposatul (nu de-mult) avocat Popescu?! Nu știu. Bine că trăgea. Și, în vremea din urmă, îmi plăcu ceea ce po-vesti, la televizor, Sprâncenatul de Pleșu, prin-tre altele. Cum că, la Păltiniș, având filosoful niscai musafiri, se duce în bucătărie să pună de-o cafea. Și a tot pus mintosul. În așa fel că… cafeaua nu mai venea și ăstora li se umecta gurița, ca lingurarilor lui Nică a Petrei, pe la ceasurile amiezii. Și nu știu care s-a dus să vază ce se mai întâmplă cu cafeaua aia de nu mai vine, ca să vază ce să vadă: inocentul amfitrion pusese la foc boabele de cafea, așa cum sunt ele de la mama lor, nemăcinate. D’aia se spune: filosoful e o catastrofă în dormitor! Dar iată că și-n bucătărie (la cocina, cum spun spaniolii) e așijderea… D’aia și Traian Băse a zis s-o lăsăm mai moale cu… făcutul de filosofi și să pregătim mai abitir pentru țărișoară meserii pentru munci sănătoase și din popor ?!… Ieri, în ziua de moarte a Voievodului Fă-nică – e (a fost) și ziua de naștere a lui Octavian Paler, ilustrul cărturar. Cea mai bună cale de a-l omagia? Să-i citim cărțile! Făpturi vii ce nu vor pieri lesne. Vom găsi acolo, cu vârf și f. b. îndesat, Paler. Cât încape. În Africa… când piere un mare cărturar, se spune atât de fain: A mai ars o bibliotecă! Așteptăm, așaa, peste vreun deca de zilișoare, Tabăra de sculptură (lemn) de la Păltinoasa. Amicul din baștina Liuzului, prof. dee… trânte Toader & Ignătescu, știe să-și facă cel mai bine treaba – util & plăcut – în incinta propriei haciende. Bravos! Pe-acolo vom fi. Acolo este țara mea… Îmbrățișăm, salutăm, mulțumim – lui Ovidiu Ambrozie Bortă-BOA (n. 22 aprilie – și ziua Veronicăi Micle!, 1970), inginerul mecanic convertit la muzeografie, pentru splendidul op-uleț (texte, epigrame, caricatură) scos recent de sub teascurile tiparniței Mușatinii! Mishto! Așa cum – un merci! tonic, ecologic și ami-cal prietenului horodnicean Cătălin (coconul dirigintelui de poștă din Horodniceni), deli-catul, discretul, atât de simțitul și manieratul director al Accent-Printului din Suceava, pentru că m-a cadorisit, recent, printre altele, și c-un Cioran de toată frumusețea! Și tristețea! E vorba de niscai scrisori inedite, descoperite pe la Viena, și privește corespondența lui Emil către un înalt amploiat din Ministerul de Externe austriac, Kraus și nu mai știu cum. Am citit (și mi-am adnotat) vreo jumătate de carte. E, ca peste tot, același splendid sceptic din Coasta Boacii. Și din mansarda Parisului. Puneți mâna pe el, nu vă temeți. Nimic nu pute a… suicid! Chit că el, mentorul sinuciderii dăștepte… Și, cum te-am învățat, de la Mikhael cetire: Toată lumea știe că excesul de hrană este nociv pentru sănătate. Dar trebuie să ținem deopotrivă cont că acela care se hrănește mai mult decât este necesar, se obișnuiește să ia ceea ce era destinat altora; iar dacă mulți vor proceda astfel, în lume va exista un dezechi-libru. Toate neînțelegerile, toate confruntările au la origine pofta nemăsurată, lăcomia, lipsa de măsură a celor care acumulează bogății (hrană, terenuri, obiecte) de care alții sunt astfel lipsiți. Nevoia de a lua, de a absorbi mai mult decât este necesar, împinge ființele să le subjuge pe altele și chiar să le elimine la cea mai mică rezistență sau opoziție. Această nevoie de a acapara totul trebuie deci stăpânită, măsurată și reglată. Dacă nu este supravegheată, ea poate lua proporții imense în toate domeniile existenței, încât va deveni sursa unor mari nedreptăți și nenorociri care decurg de aici. Zilnic, de mai multe ori pe zi, mesele trebuie să constituie pentru voi niște ocazii de a reflecta la această problemă. Poftă bună, totuși! d. b.