Cu ciubota-n gât

Primim de la Primăria Rădăuți o adresă prin care suntem înștiințați că putem factura contravaloarea serviciului de publicitate efectuat în contul numitei instituții doar în perioada 24-31 a fiecărei luni. Invocată ca temei legal este Ordonanța de Urgență 34/2009, care ar reglementa unele măsuri financiar-fiscale. Reamintim că fiecare agent economic este obligat să-și achite datoriile față de stat până la 25 al fiecărei luni, altfel este sancționat cu penalități și repede, repede cu blocarea contului.
 

Este naiv cel ce-și închipuie că, dacă facturezi pe 24, în aceeași zi ți se și achită factura, într-un timp rezonabil astfel încât, tot în aceeași zi, să întorci statului datoriile. Reiese clar de aici că pentru stat nu contează decât propriul interes: să-și ia banii și, dacă se poate ( și, iată, creează condiții în acest sens), și dobândă (penalități) pe ei. Nimănui nu-i merge ușor acum și maniera aceasta este una care seamănă cu pusul ciubotei în gât. La urma-urmei, nu bugetarii săi cu gura mare și cam nesătui aduc bani în vistierie, ci aceia care, iată, sunt obligați să presteze servicii “la cerere”, dar să primească banii “la comandă”. Cu ce bani plătim noi salariaților lichidarea, de pe 10 ale lunii? E o mentalitate de vechil aici, statul nevăzându-și decât propriile nevoi și ignorându-le pe cele ale acelora pe seama cărora până la urmă trăiește. Filosofând (deși categoria celor care mai practică “meseria” aceasta, cum afirmă însuși președintele țării, ar cam trebui drastic împuținată), filosofând deci, ar trebui să înțelegem că Statul e al Lor. Al Lor, cei care pretind salarii dincolo de limita suportabilității noastre, “bieții” bugetari. Știți că un director coordonator peste școlile unei comune ajunge la cam 5000 de lei pe lună? În timp ce un vânzător (tot cu facultate) într-un magazin ia de zece ori mai puțin ?! Și, în timp ce domnul profesor se simte umilit cu salariul său, celălalt caută soluții să tragă de puținii bani pe care-i primește, ca să trăiască. Este grav când Statul lasă impresia că renunță la principii și (cam) iese la drumul mare. Căci cum se numește “partenerul” (partener cu noi este statul, nu?) care nu-ți dă nimic, dar ia cu anasâna?…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: