Ciudățenii sociale, nonconformiste

La aproape 70 de ani timpul m-a bucurat cu plăcerea de a petrece două revoluții și o aștept vrând-nevrând pe a treia. La prima dintre ele, desculț și flămând, cu ochii copilului inocent, m-am bucurat când cei foarte mulți și săraci au luat de la bogații de atunci și și-au împărțit pe cartele puținul ce părea mult de tot. Era sfertul de pâine, bucățica de zahăr, la zile mari carnea la suta de grame, stamba pe puncte și câte o pereche de teniși sau o salopetă. La cea de-a doua așa-zisă revoluție asist resemnat la felul în care noii îmbogățiți iau prin exploatare și jaf de la cei mulți și săraci (nu pe cartele), ci cu japca și cu „tunul” iau totul, chiar viețile mizere.

 

Pe atunci „succesurile” erau zilnice, dar erau ale tuturor celor ce munceau din greu, aveam un loc de muncă obligatoriu, o patrie și un popor, credeam în ele, nimeni nu ne putea lua patria și patriotismul, dispărute azi în teritoriul european biruitor. Se vorbește în lumea bună și pe internet, în șoaptă, de a treia revoluție care va împăca pe toți și nu va condamna pe nimeni, că de…istoria nu se repetă, doar sufletele rămân aceleași. Stau și mă întreb ce a fost și cu ultima încercare de comunism nereușită și înțeleg că numai cei care au peste măsură condamnă, iar cei care cer o viață decentă pentru toți, trebuie condamnați precum Domnul Isus Hristos. Dumnezeu dă lumină și căldură la fel pentru toți, fără declarații de avere formale. A sosit timpul când tehnicile informaționale, automatiza-rea și robotizarea pot să permită pentru fiecare dreptul de a nu răbda de foame, dreptul la învățătură și asistență sanitară gratuită, condiții de viață decentă, un acoperiș, dreptul de a munci pentru societate pe măsura posibilităților intelectuale sau fizice și dreptul de a se lipsi de cei care huzuresc ca dracul pe comoară. Se vede că sunt douăzeci de ani pierduți în iluzii lacome, marcați de crime gratuite, violuri, prostituție, gripe și gripaje. Cu hălcile sângerânde printre dinți auriferi, îmbuibații de azi și de peste noapte, închiși în palate, viloaie și „căși’’ de vacanțe anuale rânjesc victorioși la câte o paradă bucolică a bunăstării nemuncite. Ne bucuram de dreptul de a umili și exploata pe alții, ne bucurăm de drep-tul de a nu avea de lucru, de a muri de foame, analfabeți, măcinați de boli năstrușnice, minciuna și ignoranța ne răvășesc mințile. Istoria este din nou mincinoasă, rescrisă după interese de moment, n-avem nimic sfânt, mulți dintre tați au ajuns hoți și multe mame sunt curve, copiii plecați în lume aiurea. Fiindcă am dreptul de opinie, spun că sistemul nu este bun, nu are nimic uman, nicio perspectivă. Modelul importat nu se potrivește cu românul, avem nevoie de un Plan de Muncă românesc, ne trebuie un stat, o lege marțială pentru hoți și trădători și cei prea lacomi. În douăzeci de ani un popor pus pe treabă ar fi regularizat toate râurile și ar fi irigat pământul. Puteam fi grânarul Europei. Autostrăzile și locuințele pentru toți ar fi fost o realitate și nu o afacere. Inundațiile și seceta nu ne-ar mai pândi zilnic. În 1948 odi-oșii comuniști români și-au planificat să confecționeze în regim de urgență două milioa-ne de perechi de opinci pentru încălțarea poporului, desculț, prin datină și obiceiuri. După douăzeci de ani, opincarii se plimbau în Daciile lor pe șosele asfaltate ca lumea pentru prima și ultima dată și își făceau concediile de regulă și în Nordul Moldovei. Ca bucovinean, glumind serios m-aș simți flatat să primesc de ziua mea, gratuit, măcar o sticlă de apă minerală din bogăția pământului stră-moșesc și, la sfârșit, o scân-dură de sicriu ca recompensă pentru miile de puieți plantați ca pionier și utecist prin pădurile Bucovinei, jefuite în ultimii ani de nemernici. Cu gânduri bune, ROMAN STECYK