CS Universitatea Suceava a participat la Campionatele naționale universitare cu un lot de 5 sportivi, lot coordonat de lector universitar doctor Elena Rață. Cel mai bun rezultat al atleților suceveni a fost obținut de Cristian Prâsneac, care s-a impus în proba de 10.000 de metri, cu timpul de 32 de minute și 25 de secunde. În aceeași probă, Bogdan Iremciuc a cucerit medalia de bronz. În proba feminină de 10.000 de metri, sportiva de la CSU Suceava Viorica Hasna s-a clasat pe locul IV. O evoluție bună la ediția 2009 a Campionatelor naționale universitare de atletism a avut-o sportiva Elena Țâmpău, care a concurat în două probe: 1.500 și 5.000 de metri. În prima probă, ce a avut loc în prima zi de concurs, atleta de la CSU Suceava s-a situat pe locul IV, iar în cea de 5.000 de metri, ea reușind să cucerească medalia de argint. Ultima atletă de la CSU Suceava care a intrat în concurs a fost Anca Bălănucă, care s-a aliniat la startul probei de 800 metri plat. Evoluând foarte bine, sportiva suceveană s-a clasat pe locul II în final, după Ancuța Bobocel, reprezentanta României la Olimpiada de la Beijing, dar și-a realizat baremul de participare la Campionatele europene de atletism la tineret.
La Campionatele naționale universitare
La finele săptămânii trecute, la București, s-au desfășurat Campionatele naționale universitare de atletism. La competiție au participat 224 de concurenți, din 24 de centre universitare din țară. Întrecerile au constituit și un bun prilej de verificare pentru sportivi în perspectiva calificării la Campionatele europene de tineret și juniori și la Jocurile Mondiale Universitare.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii