Numai mamă să nu fii…

Fusese, la viața ei, o femeie respectabilă, dar, de când i-a murit soțul, parcă a pășit pe un alt tărâm, unul al suferinței. I se frângea inima când știa că fata sa, căreia i-a dat viață și a crescut-o cu greu, nu se mai răspunde cu dânsa. Mai mult decât atât, i-a crescut, de mici, copiii: doi băieți, acum oameni mari, cu facultăți terminate. Într-o zi, când încă o țineau puterile, s-a urcat în tren și a plecat, de la Suceava la București, să-i caute, pentru că le aflase adresa. Luase cu dânsa, după cum ne-a mărturisit, 20 de milioane de lei vechi, să le dea nepoților. Și le-a dat, numai că s-a reîntors acasă cu inima zdrobită. Întrevederea a avut loc într-un parc, pentru că n-a fost primită în casă. Ginerele nu avea ochi să o vadă, iar familia nu i s-a putut împotrivi.

 

O boală necruțătoare a cuprins-o pe biata femeie. Știa că va muri și chiar aștepta acest deznodământ, spunând că Dumnezeu a ținut-o destul în viață. Și-a rânduit totul când încă mai era lucidă, iar celor mulți care-i treceau pragul în ultima vreme le amintea de fiica și de nepoții ei. Îi era dor de dânșii, i-ar fi strâns la piept, le-ar fi împărtășit amarul. Într-un târziu, cu numai 3 zile înainte ca bătrâna să închidă ochii, aceștia au sosit, întâmplător. Era însă prea târziu! Femeia se afla în ghearele morții, nu mai era conștientă. De altfel, la scurt timp, a murit. Musafirii au rămas câteva minute alături de suferindă, după care au plecat. Abia ajunseseră la București, că cineva i-a anunțat să revină la Suceava. La înmormântare. Imediat după procesiune, și-au văzut de drum, fără să stea măcar la praznic. La praznicul mamei și bunicii lor. Au avut timp doar să ia bijuteriile din aur, pe care răposata ceruse, „cu limbă de moarte” să fie date fiicei sale. Pușica! Cea care nu și-a găsit timp să-i dea o lingură de apă, în ceasul morții.