– Excelență, vă aflați la sfârșitul mandatului în România, la Suceava. Vă rugăm să ne spuneți cu ce gânduri, cu ce așteptări ați venit în țara noastră?
– Mandatul meu ca viceconsul se încheie pe 31 mai 2009. Au trecut deja patru ani și două luni de când sunt la Suceava. Înainte de a veni la Suceava, aveam un pic de experiență în domeniul relațiilor de colaborare între România și Ucraina, mai ales între Regiunea Cernăuți și județul Suceava, fiindcă mă ocupam cu aceste legături, cu aceste relații în cadrul Consiliului Regional Cernăuți. Îi cunoșteam pe mulți colegi de aici și eram bucuros că vin la prietenii noștri, pe care-i și cunosc personal. Și asta m-a ajutat, fiindcă suntem în aceeași zonă geografică și, în primul rând, cunoșteam oamenii și mă cunoșteau mulți din cadrul Consiliului Județean și al Prefecturii. Asta, repet, mi-a fost de folos în activitatea mea diplomatică la Suceava.
dl MYKHAILO LIENKOV
– A fost vreo diferență între ceea ce știați sau v-ați imaginat despre noi și ceea ce ați găsit aici? – Într-un interviu acordat unui ziar românesc, am subliniat un singur lucru, pe care-l repet: am rămas încântat de România, de prietenii mei de aici. Țara este foarte atrăgătoare, interesantă, este o țară pe care aș spune că o iubesc. – Cum caracterizați conviețuirea între etnia ucraineană și populația majoritară? – Timp de patru ani și ceva de când stau aici la Suceava, am avut posibilitatea de a observa și analiza caracterul conviețuirii etniei ucrainene și populației majoritare. Mi se pare că nu diferă foarte tare; etnia ucraineană se bucură de aceleași privilegii, de aceleași drepturi. Desigur, etnia ucraineană, care este organizată în Uniunea Ucrainenilor din România, iar aici în UUR – Ținutul Bucovina, condusă de dl prof. Ion Bodnar, are și probleme, despre care informează Guvernul, Uniunea Ucrainenilor din București, autoritățile locale. Și este firesc, pentru că la fel fac și celelalte etnii, care au scopurile lor. – Dar dumneavoastră ați identificat unele probleme în ceea ce privește conviețuirea între etnia ucraineană și populația majoritară? Dacă da, care sunt acestea? – Eu sunt de acord cu dl președinte Bodnar, cu activiștii Uniunii Ucrainenilor, că există posibilitatea și trebuie făcut mai mult pentru această etnie. Am în vedere reînființarea liceului de la Siret, pentru că în această zonă, conform recensământului, trăiesc aproape 9.000 de ucraineni. Vorbim și de activitatea Liceului „Taras Șevcenko” din Sighetu Marmației, unde mai multe obiecte se predau în limba ucraineană, restul în limba română. În Maramureș trăiesc mai mulți ucraineni decât aici, peste 33.000. Deocamdată însă în România nu există nicio instituție de învățământ în care de la primele până la ultimele clase să se predea în limba ucraineană. – Referitor la aceasta, eu am discutat cu ucraineni, am și prieteni profesori de etnie ucraineană în zona Șerbăuți, Calafindești, Siret, care au spus că populația ucraineană nu prea este interesată de înființarea unui liceu ucrainean la Siret. – E posibil să existe o așa părere și sunt de acord cu aceștia. Dar nu depinde de populație să propună ceva. Este vorba de baza materială. Dacă vorbim de Siret, acolo deja există așa o posibilitate de a redeschide un liceu ucrainean, fiindcă este o clădire cu trei etaje, și primăria locală este dispusă să ofere această clădire pentru școala ucraineană. Înseamnă că populația ucraineană, prin Uniunea Ucrainenilor, prin școli, prin Inspectoratul Școlar ș.a.m.d., trebuie să solicite aceasta. Cred că în viitor va fi redeschis acest liceu. Etnia ucraineană are nevoie de răbdare, dar și de inițiativă. Și părinții elevilor, și Uniunea Ucrainenilor, și Inspectoratul Școlar, dacă vor să aibă un liceu ucrainean, trebuie să știe că nu se face totul deodată și nu se face fără inițiativă. Asta-i părerea mea personală. – Ce sfaturi ați da viceconsulului care vă va lua locul, în privința îndeplinirii sarcinilor specifice unui asemenea post diplomatic? – Vedeți, domnule Bejinariu, funcția viceconsulului din cadrul Consulatului General al Ucrainei la Suceava prevede în primul rând apărarea intereselor cetățenilor Ucrainei care se află temporar sau care au domiciliul permanent pe teritoriul României. Este normal ca instituția diplomatică să sară în ajutor cetățeanului ucrainean. Pentru aceasta am venit și eu, și colegii mei în România. Aceasta va fi funcția înlocuitorului meu. Dar nu putem omite că la instituția ucraineană se adresează și cetățenii României și ai țărilor terțe pentru a rezolva orice fel de problemă. N-a trecut mult de la ridicarea regimului de vize, care a fost înființat în 2004 și a fost ridicat pe data de 1 ianuarie 2008. Așa s-a întâmplat că, după ce și-a încheiat misiunea excelența sa Vasyli Boieciko, consul general, am rămas singur la post. Acest interimat a durat doi ani. Era foarte greu, și dv. și colegii dv. știți, toată populația românească din zonă știe că la instituția consulară ucraineană nu era atât de ușor de lucrat. Erau zile în care se adresau consulatului 300 până la 400 de oameni. Și, asta chiar mă bucură, n-am primit nicio reclamație în acea perioadă că cineva a rămas nemulțumit. Toți, dacă n-au primit vize, au primit măcar răspuns – pozitiv sau negativ, că au dreptul la viză, că n-au dreptul – de la instituția noastră. Și veneau din zonele Suceava, Botoșani, Maramureș, Satu Mare, Galați, Tulcea, deși aceste ultime două zone aparțin de secția consulară din cadrul Ambasadei Ucrainei la București. Dar se adresau și cetățeni de acolo. Îi întrebam de ce nu s-au adresat ambasadei. Ei spuneau: „Știm că la Suceava se rezolvă mai repede problema. Aici este mai aproape de graniță, iar noi mergem la Bielaia Krinița sau la Storojineț”. Unii ruși lipoveni de la Brăila veneau aici, la ruși lipoveni din zona raionului Hliboca. Spuneau că Suceava este mai aproape de locul unde vor să meargă și au auzit că aici se rezolvă mai ușor problema. Și eram numai eu, contabila și directorul administrativ. Erau angajați și un băiat și două fete din Negostina, etnici ucraineni, care prelucrau datele pentru viză. Am avut și problema, n-aș zice neimportantă, a mutării sediului. La sfârșitul anului 2005, clădirea de pe str. Mihai Viteazu nr. 27 era retrocedată nepotului fostului proprietar, care locuia în Iași. El era de acord să rămânem acolo, dar a ridicat prețul și Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei n-a fost de acord. Noi am căutat, cu sprijinul unor prieteni de aici, un nou sediu. Și mulțumesc încă o dată suceveanului Mircea Șalvari, care ne-a ajutat cu un sediu nou; suntem chiriașii dumnealui. Acum condițiile pe care le are Consulatul General al Ucrainei sunt normale, avem consul ge-neral, consul și viceconsul, și toate obiectivele vor fi realizate, fiindcă acolo unde lucrează trei, aceștia pot face mai mult decât unul. Despre consulat, actualmente, se știe mai pe larg și în județele îndepărtate, și în Harghita, Covasna, Vrancea, Sibiu etc. – În final, vă rugăm să ne spuneți cum v-ați simțit la Suceava, în România, și cu ce impresii plecați de la noi? – Plec cu cele mai bune impresii, fiindcă m-am simțit ca acasă. Distanța de la baștina mea până aici nu e prea mare, de 80 km; eu sunt cernăuțean. Mă simțeam și mă simt și acum ca un sucevean. M-am acomodat foarte ușor, foarte repede, cu ajutorul prietenilor mei de aici. Mulțumesc multor oameni de aici, din cadrul Primăriei, domnului Lungu, domnului Seredenciuc, din cadrul Consiliului Județean, fostului președinte, domnul Mîrza, și actualului președinte, domnul Flutur, din cadrul Prefecturii, mai ales când era acolo angajat dl prof. Bodnar, multor altor oameni, și din cadrul Inspectoratului Școlar Județean, care m-au sprijinit, m-au ajutat. Și nu în ultimul rând, vreau să exprim sincere mulțumiri mass-media locale, cu care am colaborat foarte bine. Rămân încântat de relațiile personale cu dl director Teodorescu. La fel și cu prieteni de la ziarul „Monitorul de Suceava”. Aș zice că fără sprijinul mass-media populația din zonă n-ar avea o imagine completă despre instituția consulară ucraineană. Mai ales fiind și ziarist, cred că așa și trebuie procedat, pentru că având ajutorul ziarelor locale poate fi rezolvată orice problemă. Și plec cu speranța că, cândva, venind aici, la Suceava, ca un simplu cetățean, voi auzi și de la instituția consulară ucraineană, și de la mass-media locale că totul e normal și relațiile între ucraineni de dincolo și etnici ucraineni de aici au caracter mai bun, mai strâns. Și mă voi bucura să aflu de sprijinul ziariștilor suceveni în reflectarea activității instituției consulare ucrainene aici, la Suceava. – Vă mulțumesc.
Comentarii