O stradă din Suceava va purta numele „starostelui de breaslă al artiștilor plastici suceveni”, Ion Carp Fluierici

O stradă din urbea reședință de județ va purta numele artistului plastic Ion Carp Fluierici. Decizia a fost luată, în plen, de către aleșii municipali suceveni, artera de circulație fiind situată în cartierul Burdujeni, pe partea stângă a străzii „Gheorghe Doja”, după intersecția cu strada „Mircea Damaschin”.
 

Născut în 6 ianuarie 1947 și trecut în lumea drepților pe 16 octombrie 1998, Ion Carp Fluierici este caracterizat de către foști colegi și apropiați drept „artistul plastic, dascălul frumos și starostele de breaslă al artiștilor plastici suceveni”. „Și-a dedicat toată viața lucrului temeinic, neostenit, abordând genuri variate, de la peisaj, la natură statică, de la portret, la compoziția monumental-evocatoare, impunându-se, așa cum remarca unul dintre exegeții săi, ca «un poet al griurilor și al echilibrului» și realizând o pictură sinceră, «o pictură a emoțiilor și trăirilor sale»”, se arată în materialul care a însoțit proiectul de hotărâre supus atenției plenului consilierilor municipali.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI