Despre elite (III)

Deranjat de superficialitatea cu care junii mânuitori de pixuri și microfoane in-clud în categoria pretențioasă a „elitei” românești actuale tot soiul de non(anti) valori, am purces la o investigație detec-tivistică, filologico-istorico-axiologico-folclorică (destul, sper că v-ați prins că autorul încearcă doar să ridiculizeze grosier prețiozitatea analiștilor abonați la ecranele tv, cea a vorbitorilor de limbă păsărească).

 

Mai direct, motivul acestor însemnări este teama ca nu cumva copiii noștri să fie îndemnați să confunde – asocierile sunt pur întâmplă-toare – pe Andreea Marin cu Ecaterina Teodoroiu (pentru spiritul comun al grijii față de aproape), pe Mihaela Rădu-lescu cu Ana Ipătescu (pentru lipsa de inhibiție față de băr-bați), pe Emil Constantinescu cu Cuza-Vodă (doar pentru bărbuța-cioc), pe Ion Iliescu cu Ilici Lenin (pentru consec-vență ideologică), pe Traian Băsescu cu Zeus (pentru că suntem atât de fascinați de el și de inoculați cu nădejdea „tăticului salvator”), pe Petre Roman cu Valter Roman. Ei bine, ajunși aici (adică la obâr-șia noii „elite” postdecem-briste), nu pot să nu remarc o altă pervertire comunistă: în limbajul epocii doar aparent apuse, calificări ca „elită, eli-tist” erau sentințe nu doar depreciative, ci chiar acuzatoare, aducătoare de necaz pentru cel care era etichetat astfel. Oare de ce or fi urât atât de mult, de visceral comuniștii nu doar elita istorică a acestui popor – ucisă în pușcării și amuțită prin excludere socială – ci chiar cuvântul ce o numește, de vreme ce, iată, la două decenii după 1989, tot nomen-clatura comunistoidă, ba – chiar mai trist – lacheii și jigo-diile ei, ne conduc și manipu-lează? Greu de priceput… Dar motiv suficient pentru a încer-ca – cu sprijinul istoricului Ion Bulei, autorul unui studiu mai mult decât necesar – să arătăm ce a însemnat elita națională și cât de mult îi datorăm. Poate că îi voi supăra pe membrii „maselor largi, populare”, pe cei etern săraci și mereu amă-giți (iertare, îl citez doar pe Emil Brumaru) ai „gloatei dezmățate care muge”… Dar, cineva, cândva, trebuia să își asume riscul de a-l cita pe „bo-ierul” validat ca atare de fap-tele sale, nu doar de origine, P.P. Carp, cel care îi scria, în 1909, lui C. Stere, un populist infiltrat în elită: ”Din vremu-rile Eladei antice, demagogii și parveniții fac fariseic apel la patimile plebei. Dar, de milenii, mulțimea și prosti-mea tot muncește, iar elita tot guvernează… Numai mulțu-mită acestei eterne și firești orânduieli neclintite s-au ridicat piramidele, templele și alte minuni ale arhitecturii și civilizației omenești”. Și tot prin elite s-au pregătit, organi-zat și declanșat revoluțiile și s-a stimulat evoluția socială, chiar dacă, adesea, cu prețul extincției fizice a inițiatorilor luminați și atinși de aripa geniului salvator. Carp impu-nea o teribilă axiomă, cea a autorității prin competență, o sentință care ar trebui, peste vreme, să-i pună măcar pe gânduri pe parveniții care ne conduc azi, pe copiii hazar-dului istoric, pe nulitățile care „ne fac legi și ne pun biruri, ne vorbesc filosofie” (Emines-cu), crezând, în sinea lor, sin-cer, că ei nu-s doar „aleșii” conjuncturii, ci sunt chiar cei „chemați”: ”Eu nu admit – îi punea la zid autorul pe impos-torii agitatori ai începutului de secol XX – ca națiunea, bolna-vul, să îmi zică: iată doctoria ce trebuie să mi-o dea docto-rul, adică elita. Dacă vom accepta a primi inspirație de la popor, nu facem decât a ne prostitua nu doar inteligența, ci și misiunea pe care Dumne-zeu a binevoit să ne-o dea”… Știu, azi, într-o societate românească tulburată valoric, fals democratică și oportunist „sindicalizată”, un asemenea verdict poate părea – iată! – excesiv elitist… Dar vă întreb cu sinceritate: oare comuniș-tilor le-a păsat cu adevărat de „popor”? Dacă veți avea curio-zitatea să citiți continuarea, poate veți înțelege și accepta cât suntem azi de departe de un sistem de referință valo-rică, câtă nevoie am avea de „aristocrați”, de fapt – de ce zâmbiți? – de patrioți și de lideri incoruptibili atât prin avere, cât mai ales prin tărie morală.