Sâmbătă, 28 martie 2009, au avut loc semifinalele. Fotbaliștii noștri s-au mobilizat extraordinar și au realizat următoarele rezultate: Adâncata – Iași 7 – 0, Adâncata – Botoșani 6 – 1. Duminică, 29 martie 2009, s-a desfășurat finala competiției. Cu ambiție și determinare, echipa de fotbal a școlii noastre a obținut locul I la Olimpiada Națională a Sportului Școlar, calificându-se astfel la faza pe țară a acestui concurs. A terminat jocul cu echipa din județul Neamț cu rezultatul de 5 – 0. Diploma pentru „Cel mai bun portar” a revenit elevului Amărculesei Bogdan, iar diploma de „Golgheter” a fost primită de elevul Romaș Mihai (care este calificat și la concursul de atletism pe țară). Felicitări echipei adâncățene: Amărculesei Bogdan, Ilaș Ioan, Scriban Cătălin, Romaș Mihai, Apăvăloaie Alin, Apăvăloaie Valentin, Asăvoaie Adrian, Ichim Andrei, Reuț Marius Georgel, Airinei Răzvan. Felicitări profesorului Marius Munteanu care i-a antrenat, a pus suflet în toate activitățile desfășurate, a trăit la maximum fiecare pasă din teren. Mulțumim Primăriei Adâncata care a sponsorizat echipa cu echipament sportiv și cu deplasarea, sponsorului – domnul Cristi Amărculesei – și galeriei! (Galeria Școlii cu Clasele I-VIII „Ioan Băncescu” Adâncata; a consemnat inst. Lavinia Ocsana Palaghianu)
Ne mândrim cu ei !
După mai multe meciuri de fotbal jucate de echipa Școlii cu Clasele I-VIII „Ioan Băncescu” Adâncata, aceasta s-a calificat în faza zonală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. În cadrul acestei competiții, elevii noștri au reprezentat cu succes județul Suceava.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii