Inspectorii sanitar-veterinari controlează condițiile de comercializare a produselor pascale

În perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, inspectorii DSVSA vor verifica modul în care sunt respectate condițiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor din toate piețele agroalimentare, unitățile de tăiere, procesare, depozitare, transport, comercializare și de alimentație publică sucevene, scopul fiind evitarea posibilelor îmbolnăviri și protejarea sănătății cetățenilor.
 

Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Sigu-ranța Alimentelor Suceava recomandă cetățenilor să cumpere produse alimentare numai din spații sau unități autorizate sanitar-veterinar. ”Aceasta înseamnă că atât carnea, cât și alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor și nu constituie un pericol pentru sănătatea publică”, spune directorul executiv al DSVSA, dr. Petrea Dulgheru. Referitor la condițiile pentru comercializarea mieilor, șeful DSVSA relevă că vor fi admise pentru sacrificare, în vederea consumului public, doar animalele sănătoase, pentru care există certificat de sănătate, vânzarea fiind permisă în piețele agroalimentare sau în alte locuri amenajate și autorizate. La fel, valorificarea ouălor de către producătorii particulari se va face în unități supuse controlului sanitar-veterinar și numai după examinarea de către personalul specializat. Produsele din lapte – spune șeful DSVSA, dr. Petrea Dulgheru – pot fi valorificate de producătorii agricoli și crescătorii de animale în spații autorizate.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: