Curtea de Apel Suceava a arestat, ieri, un câmpulungean și un siretean

 

În temeiul prevederilor legale, Curtea de Apel Suceava a admis, ieri, cererea de executare a mandatului european de arestare emis de Parchetul din Ravensburg – Germania, la data de 8.12.2008, pe numele lui Mihai Mihail, din Siret, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și tâlhărie, în formă agravantă, și a dispus predarea persoanei solicitate, pe baza consimțământului acesteia (consemnat în proces-verbal) În cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată, Mihai Mihail, urmează să fie transferată în România pentru executarea pedepsei. Instanța a dispus arestarea inculpatului pe o durată de 27 de zile, începând cu data pronunțării, 19 martie 2009, până la data de 14 aprilie 2009, inclusiv. La data de 10.07.2004, acuzatul ar fi deschis, forțat, portiera unei mașini aflată în proprietatea unei persoane și a condus autovehiculul, în scopul însușirii acestuia, cel puțin pentru o scurtă perioadă de timp. La 11.07.2004, sireteanul a abandonat mașina în Neu-Ulm. În aceeași zi, Mihai Mihail, împreună cu o altă persoană, a imobilizat paznicul unui cort dintr-un parc de distracții din Biberach, lovindu-l în cap și legându-i mâinile și sustrăgându-i din birou 12.000 euro, în cash. Curtea de Apel Suceava a admis și cererea de executare a mandatului european de arestare emis de judecătorul pentru Investigații Preliminare de pe lângă Tribunalul din Savona – Italia, la data de 3.08.2007, pe numele lui Ghiță Rotari, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, și a dispus predarea (extrădarea) acestuia în Italia. În cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată urmează să fie transferată în România pentru executarea pedepsei. Instanța suceveană a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 27 de zile, începând cu data pronunțării, 19 martie 2009, până la data de 14 aprilie 2009, inclusiv. „Numitul Rotari Ghiță este acuzat că, în data de 19.03.2007, a obligat-o pe N.V., apucând-o de păr, trântind-o la pământ și lovind-o cu pumnul, să întrețină relații sexuale cu el”, ne-a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Rodica Neagu Dumitrescu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI