Cezarul și medicina de familie

 

Mulți îl regretă pe ministrul Nicolăescu, pe motiv că, de-și era economist, s-a aplecat mai mult înspre medicii de familie, fiind numit chiar “tata” lor. Asta fiindcă le-a dublat punctul „per capita”. Când s-a schimbat mandatul, speranțele au fost și mai mari la actualul ministru Bazac, mai ales că e medic de meserie. Dar n-a trecut mult și medicii generaliști, adică de familie, s-au trezit băgați în ceață, amenințați fiind de micșorarea drastică a bugetului lor. Oficial problema s-a rezolvat, dar neoficial, pe la colțuri, se aude că amărăciunea nu a dispărut din sufletul acestor medici. Unii încă se întreabă ce i-a cășunat ministrului pe medicina generală, că doar a absolvit această facultate. Cârcotașilor de serviciu le spun deschis că n-am nimic cu medicii, în general, și cu cei specialiști, în special. Eu gândesc că e o meserie cu foarte multă responsabilitate. Dar nici nu-i plâng pe medici, indiferent de categorie, că trăiesc rău. Dar parcă prea s-a înverșunat ministrul pe medicina familiei, că nu acolo am văzut cele mai bengoase mașini și vile, blănuri și altele, ci la colegii lor, specialiștii, care nu mai prididesc să alerge de la spital la cabinetul propriu și invers. Ba, își mai iau pe deasupra și niște studii clinice de executat, că te poți întreba, pe bună dreptate, dacă serviciile oferite pacienților nu au de suferit într-un asemenea dute-vino. Se pare însă că medicina de familie e tratată cam ca ruda săracă a specialiștilor, deși e considerată primul eșalon al medicinii. Dacă e să-i dăm Cezarului ce-i al lui, o schimbare de imagine ar trebui să se întâmple și la medicii de familie. Iar dacă e criză, să fie, dar s-o știe și s-o suporte toată lumea medicală, la fel. C-așa-i mai sănătos!