Rezultatele controlului ASP și CAS la Ambulanță

„Nici foarte bune, nici foarte rele”

În urma controlului realizat la începutul lunii de ASP și CAS la Serviciul Județean de Ambulanță s-a conchis că serviciile oferite de această unitate de urgență prespitalicească sunt “nici foarte bune, nici foarte rele, ci medii”. Concluzia aparține ing. Adrian Popescu, șef serviciu la ASP Suceava, care a făcut parte din comisie. Controlul s-a oprit asupra serviciilor efectuate de către toate cele 7 substații ale SJA.
 

Potrivit șefului ASP Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, comisia de control a acordat și “bilele negre” SJA, pentru două situații petrecute la stația de la Suceava, unde ambulanța a întârziat mult prea mult la niște cazuri de urgență majoră. Este vorba de o solicitare făcută în luna mai din Fântânele, fiind vorba de un copil de 9 luni care avea “corp străin intrabronșic”, ambulanța fiind chemată la 14,20, dar a ajuns la 15,25. Al doilea caz urgent a fost cel al unui sugar de la Pătrăuți, suspect de pneumonie interstițială, ambulanța ajungând la caz cu 55 minute întârziere. “Mi se pare o situație destul de gravă, cel care nu a trimis mașina la timp trebuie să dea socoteală, mai ales că este vorba de cazuri la copii”, a declarat ieri dr. Lăzăreanu. O altă neregulă depistată, de data asta la Stația Gura Humorului, este că, la o solicitare pentru un caz de urgență majoră din luna iulie, a fost trimisă o ambulanță declasificată, fără medic și echipament corespunzător acestui tip de urgență, deși în stație erau două ambulanțe și doi medici, justificarea fiind “că așa a considerat medicul coordonator”. “La caz trebuia să meargă o ambulanță de tip C și un echipaj conform gradului de urgență respectiv, dar nu s-au asigurat mijloacele necesare urgenței. S-au contractat tarife pentru urgență mai mari și au trimis ambulanțe de tip A1 sau A2. De aceea CAS a luat măsuri și a declasificat serviciul respectiv, care va fi plătit mai puțin”, a precizat șeful ASP. Verificările din teren, făcute inopinat, chiar și în timpul nopții, au mai scos la iveală că unele ambulanțe nu aveau dotarea conform gradului de urgență pe care trebuia să-l asigure. De pildă, o ambulanță de tip C, pentru cazuri urgente, nu avea defibrilator. Directorul ASP a mai spus că, din punct de vedere al managementului resurselor umane, la SJA se observă îmbunătățiri, fiind mai puține concedii medicale și fără plată. De asemenea, nu au existat discrepanțe în organizarea și executarea serviciului pe ture. ASP a întocmit și un plan de măsuri cu termene concrete, pentru remedierea deficiențelor. Astfel, o primă măsură care trebuie luată până pe 24 noiembrie este că SJA va face o evaluare a personalului medical care coordonează activitatea de repartizare a echipajelor competente pe fiecare tip de ambulanță. Totodată, întrucât s-a constatat că nu prea s-au respectat unele competențe și atribuții ale echipajelor de intervenție de diferite niveluri în urgența prespitalicească, deși acestea au fost prelucrate cu personalul, ASP a dispus conducerii SJA să facă o anchetă administrativă pentru a lua măsurile ce se impun, tot până la 24 noiembrie. Șeful ASP a mai remarcat ieri și starea “improprie” a sediilor stațiilor de ambulanță din județ, cum ar fi cele de la Fălticeni, Humor, Câmpulung, o situație specială fiind și la Vatra Dornei, unde stația a funcționat la spital, dar rămâne fără sediu din cauză că în spațiul respectiv se va face dispensar TBC.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: