Trei cerbi, un mistreț și un ied, împușcați la Horodnic de Sus

Braconieri nemiloși, „vânați” de polițiști

IPJ Suceava, prin vocea purtătorului de cuvânt, insp. Gabriel Panțiru: “În noaptea de 08/09.11.2008, am fost sesizați despre faptul că la Complexul de Vânătoare «Codrii Voievodesei» de pe raza comunei Horodnic de Sus s-ar fi produs un braconaj.
 

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat autorii, în persoana numiților Vasile S., de 38 de ani, și Dumitru O., de 49 de ani, ambii din comuna Marginea. Cu ocazia cercetărilor, s-a stabilit faptul că, în noaptea de 08/09.11.2008, în jurul orei 22, Vasile B. și-a luat arma de vânătoare proprietate și 7 cartușe aferente și s-a deplasat împreună cu Dumitru O., cu autoturismul acestuia, marca Chrysler, înmatriculat în Italia, spre Complexul de Vânătoare «Codrii Voievodesei». În zona respectivă, Vasile B. a împușcat 3 cerbi, un mistreț și un ied de căprioară. După care braconierii au distrus o bucată din gardul împrejmuitor, pentru a transporta vânatul la autoturismul menționat”, arată sursa citată. Ulterior, “vânătorii” au tranșat și împărțit vânatul. Au fost recuperate, însă, arată sursa citată, trofeul de cerb, pielea de mistreț, cea de ied și cantitatea de 75,5 kg de carne, care au fost predate la O.S. Marginea, unitate silvică ce administrează complexul de vânătoare. Au fost ridicate armele proprietate a lui Vasile B., în vederea continuării cercetărilor. Valoarea prejudiciului cauzat este de 12.000 euro. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj, distrugere și uz de armă letală fără drept, cercetările fiind continuate cu făptuitorii în stare de libertate.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: