Baronii asociațiilor de proprietari

O parte dintre administratorii asociațiilor de proprietari din municipiul Suceava au câștiguri lunare de peste 1000 de euro > Majoritatea refuză să-și facă publice salariile, plătite de locatarii din blocurile pe care le administrează
O parte dintre administratorii asociațiilor de proprietari din municipiul reședință de județ câștigă lunar câte aproximativ 4000 de lei, venituri cu mult peste cele ale unui cadru didactic cu experiență sau ale unui economist angajat într-o instituție descentralizată. În cărțile lor de muncă figurează însă doar o parte din suma menționată, restul fiind sporuri și prime pe care legea le permite să le stabilească singuri.
 

Un exemplu în acest sens ar fi administratorul Asociației de Proprietari Nr. 11 din cartierul George Enescu, care are un salariu net de aproximativ 2400 lei, la care se mai adaugă sporurile. Administratorul în cauză muncește 31 de ore pe săptămână, în medie 4 sau 5 ore pe zi și nici nu excelează la capitolul amabilitate față de locatarii care îi plătesc leafa, după cum chiar aceștia ne-au informat. La Asociația de Proprietari Nr. 33 din cartierul Burdujeni se practică nepotismul, de bunul mers al acesteia ocupându-se o întreagă familie. Dna Carmen Benchea deține funcția de administrator și încasează lunar o leafă de 2500 de lei, la care se mai adaugă sporurile. Fiii săi, angajați în aceeași structură, pe funcțiile de casier și de programator calculatoare, câștigă lunar 2500 de lei, respectiv 1620 lei. Cu asemenea salarii, cei trei excelează și la numărul de reclamații înregistrate la Primăria Suceava, ca urmare a nemulțumirilor proprietarilor apartamentelor din blocurile pe care le administrează. Nu mai departe de luna trecută, Asociația de Proprietari Nr. 33 a fost amendată de municipalitate pentru că a făcut deratizarea și dezinsecția blocurilor fără a avea acordul locatarilor. Costul întregii operațiuni depășește 260 de milioane lei. Suma nu este, totuși, mare, având în vedere că, potrivit facturii, dezinsecția și deratizarea au fost făcute pe o suprafața de 5 hectare de teren! Salariile administratorilor sunt subiecte tabu pentru cei care le plătesc Cea mai mare parte a locatarilor habar nu au ce salarii plătesc celor care le administrează blocurile. Proprietari de apartamente care aparțin de Asociația Nr. 33 din Burdujeni ne-au spus că nu au fost întrebați niciodată dacă sunt sau nu de acord cu salariul președintelui, administratorului sau casierului asociației de proprietari. “Nu știu ce salariu are administratorul, nu a fost afișat nicăieri”, ne-a spus Mihai B. Potrivit spuselor viceprimarului Lucian Harșovschi, salariile administratorilor ar trebui stabilite de locatari, în adunarea generală a asociației de proprietari, acțiune ce ar trebui organizată trimestrial. “Am reușit să determinăm 15 președinți de asociații să treacă pe listele de plată, afișate în scările de bloc, și propriile salarii. Este o dovadă de transparență. Nu avem nimic împotriva administratorilor care au salarii de 4000 de lei, atât timp cât suma aceasta a fost stabilită în adunarea generală a asociației sau de comitetul executiv al acesteia”, ne-a spus viceprimarul Lucian Harșovschi. Potrivit Legii 230, care reglementează activitatea asociațiilor de proprietari, fiecare locatar poate afla salariile administratorului sau președintelui, pe baza unei cereri întocmite în acest sens. Primăria este „bombardată” cu reclamații de la locatari Ca urmare a numărului tot mai mare de reclamații întocmite de sucevenii nemulțumiți de activitatea președinților sau administratorilor de blocuri, Primăria Suceava a intensificat controalele la asociațiile de proprietari, aplicând sancțiuni drastice, începând cu amenzi, până la retragerea atestatului de administrator. Viceprimarul Lucian Harșovschi, care coordonează activitatea Serviciului Asociații Proprietari, a luat decizia de a retrage atestatul administratorului Asociației 60, ca urmare a neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu. Principala vină a administratorului acestei asociații este aceea că nu a încercat să recupereze de la locatari penalitățile ce nu au fost achitate către Termica, dar nici nu a făcut vreun efort pentru ca sumele restante să fie „șterse” de Primărie. Așa se face că locatarii din asociație au rămas fără apă caldă și fără căldură. “Am turat motoarele în ceea ce privește verificările la asociațiile de proprietari. Cele mai des întâlnite nereguli sunt la repartizarea cheltuielilor la cota indiviză. Sunt administratori de bloc care împart apa meteo la numărul de persoane și nu la cel al apartamentelor. Este absurd să crezi că plouă mai mult pe un apartament unde locuiesc cinci persoane, față de altul unde locuiesc doar două”, a precizat dl Harșovschi. Sunt și excepții Precizăm că nu toți administratorii de blocuri au leafa de peste 1000 de euro sau fac mișmașuri cu banii locatarilor. “Sunt asociații de proprietari care au președinți onorifici. Cea mai mare parte sunt pensionari, cu un salariu de 300 de lei pe lună”. Un exemplu ar fi președintele Asociației 23+27, dl Neculai Mătăsaru, sau cel al Asociației G5, din cartierul George Enescu, dl Eugen Olaru. “Chiar zilele trecute a venit dl Olaru la noi. A insistat să primim două cereri pentru subvențiile la energia termică, ale unor locatari care întârziaseră”, a spus viceprimarul Harșovschi. Cum poți deveni administrator de bloc? În timp ce meseria de administrator de bloc atrage tot mai multe persoane, condițiile de selecție a candidaților devin din ce în ce mai aspre. Dacă în urmă cu câțiva ani oricine putea să gospodărească o asociație de locatari, mai nou, administratorul trebuie să se școlească. El trebuie să fie, pe lângă un bun gospodar, și un profesionist în tainele legislației locative, a contabilității și fiscalității. Să nu vă gândiți acum că cel ce practică meseria de administrator al unui bloc sau a unei asociații de locatari are nevoie de facultate. El nu poate avea însă această ocupație fără să dețină atestatul de administrator de imobile, pe care-l obține ca urmare a cursurilor plătite (200 de lei), organizate de primărie în colaborare cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: