Noiembrie (Brumar)

Noiembrie este luna a noua din străvechiul calendar roman, cu începutul anului la 1 martie, și luna a unsprezecea din calendarele reformate (iulian – stil vechi și gregorian – stil nou), cu începutul anului la 1 ianuarie. Prin obiceiurile și datinile practicate, într-un cadru ceremonial, care aparțineau acestei luni, noiembrie se circumscrie unei perioade calendaristice de îmbătrânire simbolică a timpului. Calendarul popular a înregistrat această lună sub denumiri precum Brumar, Promorar, Brumariu, Vinerar, Vinar, denumiri ce reflectă mai ales realități referitoare la starea atmosferică; dar și altele.

 

Denumirea de Brumar marchează căderea brumelor, iar cea de Vinar sau Vinerar (cunoscută în zonele de deal) face aluzie la vremea limpezirii și tragerii vinului de pe drojdie, aspect ilustrat și în lirica populară: „Din Brumar până-n Undrea /Curge vinul la canea /Curge vinul în șezători /Și-n alese sărbători”. Tot lirica populară spune despre această lună că „Brumar cu cojocul în spate /Bate cu biciul și ceartă /Pe leneșii ce nu și-au pus deoparte /Bucate și lemne multe /Pentru nopțile friguroase /Și zilele scurte”. Îmbătrânirea și degradarea treptată a timpului, prin scăderea zilelor și creșterea nopților, era cândva exprimată în mod simbolic prin rituri specifice de sezon, care, în acest interval de timp, erau prin excelență magice, toate evenimentele lunii presupunând o racordare a ființei umane în sfera mitului arhetipal. Către sfârșitul anului, timpul lui Brumar era copt pentru o magie aparte, acum într-o perioadă relativă de repaus, de după terminarea muncilor agricole și suspendarea pășunatului. În case, individual sau în colectiv, se săvârșeau practici magice cu scop apotropaic (de apărare) contra lupilor, strigoilor, pentru protecția animalelor din gospodării, precum și pentru oameni. Noaptea devenea timpul ideal, cel mai favorabil pentru magie și vrăji, pentru purificare cu foc, fumigații, apă sfințită și usturoi. Totul săvârșindu-se în ceremoniale, spre a fi înțelese, ele trebuie raportate la contextul spiritual al vremii, în funcție de modalitățile și împrejurările de desfășurare și, nu în ultimul rând, în legătură cu psihologia omului tradițional. Îmbătrânirea simbolică a timpului și readucerea lui la normalitate era marcată și de numărul mare al sărbătorilor cu un iz popular. La 1 noiembrie era consemnată sărbătoarea Cosmandinului, o zi propice pentru practici etnoiatrice (de medicină populară), pentru ca în zilele de 2, 3, 4 noiembrie să i se dedice lupului scenarii prin care acest animal devenea un mesager al morții, un fel de călăuză a sufletului sau chiar un protector al omului. 8 noiembrie era o zi specială, în ziua Arhanghelilor făcându-se, printre altele, și mari pomeniri pentru cei morți într-o împrejurarea năprasnică; la 8 și 9 noiembrie, în ziua Arieților, se săvârșeau practici speciale cu caracter pastoral, acestea având o finalitate pentru fecunditatea oilor. Tâlharilor le era dedicată o zi anume (11 noiembrie), zi ținută prin post și rugăciune pentru recuperarea lucrurilor furate sau pentru dovedirea crimelor. Filipii de toamnă, aceste reprezentări malefice, erau celebrați mai multe zile, începând cu 13 noiembrie, pentru apărarea casei de primejdii și pe oameni de rele. La 14 noiembrie, calendarul popular consemnează Lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului, iar din 17 noiembrie începeau șezătorile de toamnă-iarnă, ziua de 25 noiembrie era dedicată Vârcolacilor, când se postea pentru boli și pentru ferirea de incendii. După prepararea rituală a Colacului lui Andrei (27 noiembrie), în noaptea de 29-30 noiembrie se făceau practici speciale împotriva strigoilor, această noapte fiind și un moment propice pentru aflarea ursitei de către fetele de măritat. Luna se încheie cu ziua lui Sântandrei, care era considerat în societatea tradițională un patron și protector al lupului, totodată această zi fiind și un nou început de an (Anul Nou dacic).