„Ion Creangă – Joc și spectacol. Teatru pentru școlari. Jocuri”

O bucurie literar-didactică, acum la ceas de toamnă, ne face dascălul bucovinean Gheorghe Solcan. Autorul, cunoscut nouă prin volumele „Carte vrăjită… de ghicitori, proverbe, fabule, jocuri de copii, diagrame”, „Mic almanah școlar”, „Toamna – carte de colorat și… de vedere din Gura Humorului”, scrieri apărute începând din 1998, recent a fost premiat.

 

A fost premiat de Fundația Culturală a Bucovinei pentru literatură pentru copii, pentru volumele „Ion Creangă, Joc și spectacol – teatru pentru școlari. Jocuri”, apărute la Ed. Mușatinii – Suceava 2007, vol. I și 2008, vol. II. Prefațată de poetul și omul de litere prof. dr. univ. ieșean Ilie Dan, cartea ne surprinde în mod deosebit de plăcut și prin faptul că vine tocmai în această vreme (sperăm trecătoare), când în atmosfera spirituală, lectura trăiește un declin. Gheorghe Solcan reu-șește pe deplin dramatizarea – în versuri – a majorității po-veștilor lui Ion Creangă, scri-itor de neuitat al copilăriei, cunoscut încă din gimnaziu și liceu. Firul narativ al po-veștilor este respectat în tex-tul versificat, certitudine a ta-lentului artistic, tocmai acum când și poezia tânjește. În ver-suri simple, jucăușe, cu nu-anțe folclorice, dar și cu rime rare, autorul folosește voca-bularul, logica și elementele de umor ale humuleșteanului, la care un surplus de umor personal asigură învățarea și reproducerea lor cu ușurință. Personajele din poveștile „Punguța cu doi bani”, „Capra cu trei iezi”, „Dănilă Pre-peleac”, „Ursul păcălit de vul-pe”, „Soacra cu trei nurori”, „Povestea porcului”, „Fata babei și fata moșneagului”, vor reuși, credem, să atragă școlarii, tentați de jocul pe scenă, mai mult decât lecturarea textelor. Cunoscător al psihologiei copilului, scriitorul a apelat la dramatizare, tocmai cunoscând din practică strădania cu care se implică micii actori, ei fiind stimulați prin aplauze din partea publicului, implicat și el în parcurgerea subiectului literar. Autorul însuși intră în joc, purtând un dialog cu sala în povestea „Ursul păcălit de vulpe”, o prelucrare în care păpușile intră în rolul personajelor. Profesia de pedagog a scriitorului își spune cuvântul în sublinierea unor elemente de etică: cocoșul este răsplătit pentru vrednicia lui cu „ciu-bote roș”, iar capra își asumă o parte din vină: „Mi-a fost pedeapsă, negreșit/ Dacă eu m-am cumătrit/ Cu un lup adevărat/ Ce și finii și-a mân-cat”. Fata moșneagului trăiește dureroasa dramă a înstrăi-nării: „Tu, pădurea cea fru-moasă/ Fă-mă să găsesc o casă!” – spune cea alungată de vitrega babă, dar este ge-neroasă când i se cere ajutorul: „Nu vreau plată de la tine / Mie-mi place să fac bine”. Iar fata babei refuză a da ajutor cățelușei bolnave, spunând: „Javra naibii, urâcioasa/, Slăbătura, puricioa-sa!”. Antiteza este folosită și atunci când cele două ero-ine își primesc răsplata: „Uite flori înmiresmate/ Ce frumos sunt colo-rate!/ Eu pot spune orișicând/ Cum că raiu-i pe pământ!”, spune fata moșului cea harnică, pe când leneșa și obraznica babei are altă concluzie: „Numai peste rău am dat! /Că eu pot să spun oricând: /Iadu-i aici, pe pă-mânt!”. Dănilă Prepeleac își exprimă satisfacția că, după un șir de experiențe cu mari eșecuri, a tras învățăminte, salvându-se: „Leneș, prost și criticat/ La urmă m-am deș-teptat/ Pe dracul l-am păcălit/ Și chiar m-am îmbogățit!”. O undă satirică de mare actua-litate cu privire la rolul banu-lui putem reține din gura ace-luiași personaj: „…banului care te face/ mai pe drept (mai pe nedrept)/ Și frumos și înțelept…”. Apelând la creația populară, este reluată și accentuată critica lui Creangă împotriva soacrei: „Soacră, soacră, poamă acră!/ De te-ai coace-un an ș-o vară,/ Tot ești acră și amară… / Într-o casă…, ca o coasă…”. Cartea lui Gheorghe Solcan este, credem, un excelent instrument de lucru și prin jocurile didactice (vol. II), toate legate de poveștile și „Amintirile din copilărie” de Ion Creangă. Este și o dovadă în plus că autorul, înzestrat artistic, și-a depus și harul, și tenacitatea, și iscusința în mâna educatorului pen-tru sufletul și mintea șco-larului. Interpretarea textelor pe scenă sau simpla citire pe roluri înseamnă mult mai mult decât o simplă lectură. Interpretarea unui rol cât de mic (știm din experiență) lasă amintiri de lungă durată și sensibilizează. Jocurile didactice, indica-țiile scenice, care însoțesc textele (vol. I) grafica ex-presivă (a colaboratorului Radu Hlaghi) fac din lucrare o adevărată valoare didactică. În calitate de cititori, părinți și educatori, ne bucurăm pentru dovada vie că lupta pentru lectura cărții românești are combatanți capabili și perseverenți. Ei știu că Școala este locul de unde se poate face auzită vocea neamului în dialog cu alte personalități, fără a ne pierde specificul național prin… globalizare. Un asemenea om al școlii este Gheorghe Solcan, autorul cărții „Ion Creangă. Joc și spectacol. Teatru pentru școlari. Jocuri”. Prof. VIORICA LAVRIC, Gura Humorului