Traficul de țigări, un modus vivendi la frontieră

Traficul de țigări de contrabandă dinspre Ucraina a devenit un modus vivendi în zona de frontieră, aspect recunoscut și cu care se confruntă autoritățile de gen, zilnic. „În ultima perioadă, în zona de competență a IJPF Suceava, au continuat activitățile specifice de prevenire, descoperire și sancționare a cetățenilor români și ucraineni care încearcă să introducă țigări prin punctele de trecere a frontierei și a cetățenilor români și în unele situații chiar ucraineni, care le achiziționează ulterior în scop de comercializare”, se arată într-un comunicat de ieri al acestei instituții.
 

Astfel, în ziua de 3.09.2008, la Sectorul Poliției de Frontieră Siret, în cadrul unei misiuni specifice, polițiștii de frontieră l-au oprit pentru control, în localitatea Climăuți, pe cetățeanul ucrainean P.V., în vârstă de 27 de ani. Procedându-se la verificarea bagajelor personale, au fost descoperite 150 pachete de țigări cu timbru ucrainean, marca Ronson, fără documente de proveniență, despre care a declarat verbal că le-a achiziționat prin cumpărare de la mai multe persoane de naționalitate ucraineană de pe raza localității Climăuți, persoane pe care nu le cunoaște, urmând ca țigările să fie comercializate în comuna Mușenița. „La data de 05.09.2008, la Sectorul PF Siret, polițiștii de frontieră au oprit pentru control, în orașul Siret, pe strada Alexandru cel Bun, un autoturism marca Dacia Logan înmatriculat în județul Suceava, condus de cetățeanul ucrainean B.M., în vârstă de 43 de ani, cu domiciliul în Ucraina. În autoturism au fost descoperite, printre bagajele personale, 100 pachete de țigări marca Viceroy, cu timbru ucrainean, fără documente de proveniență. Cu privire la cantitatea de țigări, a declarat verbal ca urma să le comercializeze în Suceava. Bunurile mai sus menționate, în valoare de 525 lei, au fost reținute în vederea confiscării, în baza art. 6, alin. 1, din Legea 12/90, republicată, iar persoana a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 1000 lei. În data de 05.09.2008, la Punctul de Mic Trafic Ulma, s-au prezentat pentru a intra în țară cetățenii ucraineni P.M., în vârstă de 47 de ani, și B.V., în vârstă de 32 de ani. La controlul de frontieră efectuat, a fost descoperită ascunsă, pe corpul celor două persoane, cantitatea de 340 pachete de țigări, marca Ronson. Întreaga cantitate de țigări a fost confiscată, iar cei doi cetățeni ucraineni au fost sancționați contravențional. În ziua de 05.09.2008, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, s-a prezentat pentru a intra în țară cetățeanul român R.R., în vârstă de 35 de ani, cu domiciliul în Siret. La controlul de frontieră, efectuat de polițiștii de frontieră, împreună cu lucrătorii vamali în hala special amenajată, a fost descoperită, printre bagaje, cantitatea de 230 pachete țigări de proveniență ucraineană, valoarea acestora fiind de 828 lei. S-a procedat la confiscarea țigărilor și sancționarea contravențională a cetățeanului român. La data de 06.09.2008, tot prin PTF Siret, s-a prezentat pentru a intra în țară cetățeanul român D.G., în vârstă de 41 de ani, domiciliat în comuna Fântânele, care călătorea împreună cu încă trei cetățeni români, cu un autoturism marca Dacia. La controlul de frontieră a fost descoperită ascunsă în mijlocul de transport cantitatea de 740 pachete de țigări marca Ronson, cu timbru ucrainean, pe care cele patru persoane intenționau să le sustragă de la controlul de frontieră. Întreaga cantitate de țigări a fost reținută în vederea confiscării, iar numitul D.G. a fost sancționat contravențional. Autoturismul marca Dacia, aparținând numitului D.G., a fost indisponibilizat până la achitarea amenzii contravenționale. La data de 06.09.2008, polițiști de frontieră de la Sectorul Poliției de Frontieră Siret au oprit pentru control în orașul Siret, pe str. Alexandru cel Bun, un autoturism marca Dacia 1310, înmatriculat în jud. Botoșani și condus de numitul P.M., domiciliat în Botoșani. În autoturism, printre bagajele personale, au fost descoperite un număr de 100 pachete de țigări marca Monte Carlo, cu timbru ucrainean, fără documente de proveniență, pe care acesta urma să le comercializeze în Botoșani, după cum a declarat verbal. Țigările, în valoare de 355 lei, au fost reținute în vederea confiscării, iar persoana a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1000 lei”, se arată în același comunicat al Poliției de Frontieră.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: