Pe 29.07.2008, la ora 12.55, pe Calea Bucovinei din municipiul Rădăuți, Marius C., de 29 ani, din comuna Fră-tăuții Vechi, în timp ce conducea autospecializata frigorifică marca Ford Tranzit, nu s-a asigurat la manevra de mers înapoi, pe o bandă de refugiu de lângă o stație de transport în comun, accidentând-o ușor (4 – 5 zile de îngrijiri medicale) pe Floarea C., de 73 de ani, localnică, pieton. Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, se arată în raportul de eveniment al SPR Suceava. Un incident din același registru, însă comic prin desfășurare și urmări, s-a petrecut pe DN 17, la ora 17,30, în interiorul comunei Ilișești. Potrivit SPR, Nelu M., de 53 ani, din orașul Gura Humorului, în timp ce conducea autoturismul marca VW Golf, l-a surprins și accidentat pe Ioan M., de 70 ani, din comuna Șcheia, pieton, care, aflân-du-se sub influența alcoolului (0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat), s-a angajat în traver-sarea drumului fără să se asigure. „După impact, pietonul a fugit, fiind identificat ulterior de către lucrătorii Postului de Poliție Ilișești, declarând în prezența martorilor că nu a suferit nicio leziune și refuză acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto purta centură de siguranță și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice”, se arată într-o notă a Biroului depresă al IPJ Suceava.
>El este un bătrân în vârstă de 70 de ani, care, după ce a „lovit”, în traversare neregulamentară, un VW aflat în plin rulaj, și-a luat tălpășița > S-a constatat că era sub influența băuturilor alcoolice, refuzând ulterior, atunci când a fost găsit în urma unor investigații de amploare ale polițiștilor, orice îngrijiri medicale
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii