Fiindcă altă soluție nu au. Dacă s-au mai gândit bieții de ei că vor economisi ceva în timpul verii, când notele de plată la întreținere sunt ceva mai subțiate, au realizat, în realitate, făcând aprovizionarea, că toate prețurile au sărit foarte sus! La toate alimentele, la fructele și legumele care ar trebui mâncate din abundență măcar în sezon, pentru a ne vitaminiza de pe-acum ca să rezistăm în vremurile înnegrite de tăciunele ars de CET pentru căldură. Mai avem ceva speranță la campania dinaintea alegerilor generale. Ne gândim că dacă tot deja s-au avântat unele partide să ne promită salarii minime duble și câte altele, s-or îndura și ne vor face cadou niște subvenții generoase la căldură. Poate așa vom reuși să trecem și de iarna care va veni…
Deși ne aflăm în plină vară, unii dintre noi, mă refer la cei care își drămuiesc veniturile de la lună la lună, dârdâie nu-mai gândindu-se la cât vor plăti cheltuielile la iarnă, având în vedere anunțatele scumpiri la gaz, energie electric și cărbuni. Au și apărut deja în presă calcule făcute pe seama căldurii pe care o vom plăti la iarnă: 900 lei (a se citi 9 milioane lei vechi) la căldură, pentru un apartament cu două camere. Asta pentru că prețul cărbunelui a ajuns la peste 300 dolari/tonă, față de 98 cât a plătit CET iarna trecută. Deja, prin apartamente, bătrânii noștri se lamentează: “vai cât vom plăti la iarnă!”. Altfel spus, vai, chiar nu vor putea plăti și vor ajunge restanțieri până și cei mai conștiincioși pensionari.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii