În perioada 27-29 iunie 2007, cum ați putut afla tot din ziarul Crai nou, un grup de doamne profesoare din Suceava au participat la prima Conferință UNIFERO, care a fost organizată la Vatra-Dornei: „Femeia română în secolul XXI (tradiție, continuitate, viziune)”. Președinta acestei organizații este doamna Smaranda Cazan Livescu, care locuiește, de mai bine de 22 de ani, în Atlanta – Georgia, SUA.
La această conferință au participat românce din țară și din diasporă (Franța, Italia, Germania și din Republica Moldova, Cahul). Unele doamne s-au reîntors acasă după 25 de ani de exil cu gânduri minunate, ,,de a ajuta oamenii”. Ele vor să se impli-ce activ în viața comunității și să arate celorlalte femei că, prin participarea într-o orga-nizație neguvernamentală, pot avea mai multe șanse ca vocile lor să fie auzite. Viziunea UNIFERO, așa cum a fost prezentată de doamna președintă Smaranda-Cazan Livescu, ar putea fi rezumată astfel: respectarea femeii române ca ființă demnă; recunoașterea parti-cularităților și atribuțiilor specifice; includerea ei ca par-teneră egală cu bărbatul în toate domeniile societății actuale și de perspectivă ale României, ale țărilor în care acestea trăiesc, ale umanității în general. ,,Ne confruntăm cu numeroase probleme, pe care le putem discuta și evalua corect, aroganța sexului opus, mentalități medievale, suprasolicitare și încărcare cu res-ponsabilități…”, a mai adău-gat aceasta. În cadrul conferinței am susținut ideea că în prezent educația nu se mai poate rea-liza fără implicarea comunității (familia, biserica, institu-ții de sănătate, poliția etc.). Fenomenele negative (violența, traficul de ființe umane, drogurile, sinuciderile, mai ales în rândul copiilor!, ne privesc pe toți și ele ar putea fi diminuate mai ales prin participarea mai activă a femeilor în asociații sau fundații cu scop de prevenire a acestor fenomene negative. Din țară au participat doam-ne din Iași, București, Cluj-Napoca, Brașov, Vatra Dornei, care ne-au împărtășit experiența lor în activitatea de voluntariat ce privește viața socială și culturală a comunității. Ele s-au ocupat cu acțiuni de strângere de fonduri pentru copii cu probleme, pentru a ajuta persoanele în vârstă sau pentru a sensibiliza comuni-tatea privind educația civică. Am învățat împreună foarte multe lucruri din experiența unor doamne care au dăruit timpul lor celorlalți oameni (care au nevoie de el). Ceea ce am reținut la a-ceastă conferință (la care au participat și… bărbați!) a fost faptul că aceste doamne cura-joase ce fac parte din UNIFE-RO au decis să înfrunte insti-tuțiile publice și să încerce, prin forțe proprii, să se implice pentru a rezolva o serie de probleme sociale. Cu bani puțini, dar cu inimi iubitoare. Vă invit să veniți alături de noi, să facem parte din această organizație, pentru a putea să ne implicăm mai bine, organizat în viața comunității. Prof. LUIZA BUTNARIU, membră UNIFERO (www.unifero.org.)



























Comentarii