Sânzienele

Unele plante au fost învestite încă din formele primare ale civilizației cu semnificații totemice, care, apoi, au devenit simboluri sacre legate de anumite reprezentări mitice. De obicei, aceste plante (flori) au fost percepute ca fiind magice sau „sfinte”, un asemenea caz fiind și cel la florilor de Sânziene. În tradiția românească și, îndeosebi, în cea bucovineană, floarea de Sânziene a fost legată de una dintre cele mai importante sărbători populare cu caracter solstițial, sărbătoare care poartă același nume (Sânzienele din 24 iunie).

 

Dar sub numele Sânzienelor erau asociate și niște zeițe, adevărate vestale care aminteau de riturile protecției și fecundității agrare ale zeiței Ceres, dată când aveau loc procesiuni pe ogoare, pe înălțimi, sacrificii și diverse jocuri populare. Sânziana este o plantă erbacee, din familia Rubiaceae, un substitut fitomorf al zeiței cu același nume, planta înflorind în preajma solstițiului de vară, când lanurile încep a se pârgui. Ea marchează prin momentul înfloririi și miezul verii, când soarele atinge în zona temperată cea mai mare declinație boreală (21 iunie – solstițiul de vară). Floarea de Sânziene a acumulat, în timp, și funcția de simbol al maturizării timpului, al maturizării multor plante medicinale. Înainte vreme, din florile de Sânziene și din spice de grâu se împleteau cununi; acest ceremonial agrar și silvestru a generat, încă din neolitic, ideea nemuririi spiritului uman, cununa amintită fiind ceva sacru, de mare valoare cultică. În noaptea premergătoare zilei de 24 iunie, cea a sărbătorii Sânzienelor, femeile tinere și fetele se a-dunau în gru-puri, mergeau prin păduri și se tolăneau dezbrăcate prin iarba po-ienilor cu Sân-ziene, încăr-cându-se astfel de fecunditate și sănătate. Dis-de-dimineață, în ziua de Sânziene, tinerii (băieți și fete) cutreierau fânețele pentru recoltarea florilor de Sânziene, pe care le împleteau în frumoase coronițe, care apoi erau purtate pe cap. Aspectul popular conferit de sărbătoarea Sânzienelor are rădăcini ancestrale, ziua oferind numeroase practici de divina-ție, de prognoză magică a ceea ce urma în viața omului, într-un timp mai apropiat sau mai îndepărtat. Floarea de Sânziene, culeasă în buchete (Udești, Arbore, Dumbrăveni, Vicovu de Jos) sau în cununi rotunde, precum și sub formă de cruce (Dol-hești, Boroaia, Mălini, Stulpicani), capătă acum valoare de sim-bol calendaristic sezonier, ea îndeplinind și o funcție de divinație exercitată sub mai multe aspecte. Florile de Sânziene au devenit și un important reper calendaristic pentru multe culturi agricole: dacă înfloresc înainte de 24 iunie, înseamnă că stadiul vegetal al plantelor este prea avansat; pentru Bucovina acest aspect vestea, în primul rând, începutul cositului. Pentru cosmetica și farmacopeea populară, florile se culegeau după un anumit ritual, ele având multiple valențe magice sau medicinale: se puneau în scalda copiilor debili fizic, erau folosite ca leac împotriva frigu-rilor, puse la macerat cu rachiu, vindecau loviturile și alte contu-zii, iar roua culeasă de pe ele se păstra în vase speciale (în lăcri-marii) și se întrebuința pentru vindecarea bolilor de ochi. Importanța acestei flori pentru mitologia populară a condus către imortalizarea ei și în folclorul literar, în acest sens încercăm să exemplificăm cu câteva versuri dintr-o poezie intitulată „Cununița grâului”: „Cununița grâului /De pe-ntinsul câmpului, /Cununa-i de Sânziene /Cu Ilene-cosânzene. /Cununița florilor, /Din adâncul văilor, / Cununița bradului /De pe culmea muntelui, /Îi ca lacrima curată /Fetele pe frunte-o poartă”.