Azot și două milioane de euro, aruncate pe Moldova

Cea mai modernă stație de epurare a apelor uzate din Regiunea de Nord-Est, aflată la Câmpulung Moldovenesc, deversează în râul Moldova azot amoniacal. Fenomenul a fost constatat repetat de in-spectorii de la SGA Suceava în acest an și numai la măsurătorile din perioada 9-19 mai a.c. s-a observat deversarea a de patru ori mai mult azot amoniacal decât limitele admise.
 

Trei amenzi au fost aplicate succesiv Agenției Câmpulung Moldovenesc a SC ACET SA Suceava. Sancțiunile pe care trebuie să le su-porte firma însumează până acum 12559,56 lei. ACET nu este însă proprietara stației și nici nu poate face mare lucru pentru a nu se mai întâmpla poluarea. Modernizarea stației de epurare, cu care primarul câmpulungean s-a lăudat și în campania electorală, a înghițit nu mai puțin de 62 miliarde de lei vechi, adică mai mult de 2 milioane de euro la cursul valutar de atunci. Din acești bani, 60 la sută au fost alocați guvernamental prin Fondul de mediu și 40 la sută au fost asigurați de bugetul local, printr-un împrumut bancar contractat de municipalitate. Inaugurarea lucrărilor s-a făcut, în septembrie 2006, cu reprezentare ministerială. Lucrările, proiectate și executate de firme ieșene, s-au încheiat în noiembrie 2007 și stația de epurare modernizată a intrat în probe tehnologice. La solicitarea primarului Gabriel Constantin Șerban, care a ajuns la concluzia că mai trebuie alți bani pentru ulti-mele mici lucrări, Consiliul Local, în una din ultimele ședințe înainte de alegerile locale, a alocat încă 50 de mii de euro pentru ultimele lucrări. Cu toate acestea, stația de epurare nu a fost recepționată până în prezent. Mai mult, lipsa unor informații esențiale aduce la disperare și conducerea agenției locale a ACET SA, care cere de mai bine de o lună Primăriei să „intervină” pe lângă proiectant pentru ca acesta să binevoiască a transmite firmei măcar structura de personal necesară pentru o bună funcționare a stației și costurile pe care ar trebui să le implice funcțio-narea. La ora actuală, potrivit unor adrese oficiale trimise Primăriei de firma care exploatează stația ca să încaseze… amenzi, nu se cunoaște despre stația de epurare nici măcar câte materiale consumabile ar fi normal să se folosească, nici câtă energie electrică ar trebui să se consume și nici măcar care este valoarea reală a unui me-tru cub de apă epurată.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI