În încercarea de a obține al doilea succes din istoria participărilor la Campionatul European de fotbal, România a „scos” luni seară, la Zürich, o remiza albă, 0-0, în partida de debut a Grupei C, susținută în compania Franței.
România și Franța au fost primele echipe din “grupa morții” care au intrat în “ring”. Inimile ne-au bătut mai repede, sângele a pulsat nebun prin vene. Reprezentativa țării noastre era prezentă, după opt ani, la masa bogaților Europei. Nu mai eram simpli spectatori. Iar băieții noștri ne-au potolit: nu au jucat grozav, dar și-au îndeplinit obiectivul și au luat un punct imens, având în vedere că am jucat cu vicecampioana mondială. Am stat cu privirea lipită de televizor pe tot parcursul meciului, sperând că se va întâmpla ceva. Orice, doar să se întâmple. Să îl văd pe Mutu cum face ravagii printre fundașii francezi. Să îl văd pe Goian cum dă gol din corner, orice… Memorabilă rămâne interpretarea imnului și mai ales ardoarea lui Chivu. Și încă ceva: cei 15.000 de români din tribune. “Marea galbenă” de pe “Letzigrund” cu siguranță a surprins o întreagă Europă. Toți se miră de cât de numeroasă a fost galeria româ-nească prezentă pe stadionul din Zürich. Bravo nouă! Ne-a trecut invidia pe care o simțeam atunci când îi vedeam pe croați sau pe olandezi colorând stadioanele de parcă jucau în propria lor țară. E timpul să le dăm clasă și italienilor. Revenind la jocul în sine, trebuie remarcat că partida a început moale, iar ocaziile au întârziat să apară. Speram, poate, că perioada de tatonare va trece, dar ea s-a prelungit cam pe durata întregii primei reprize. O repriză în care francezii și-au trecut în cont două ocazii ceva mai clare, un cap peste poartă expediat de Anelka din poziție bună, în minutul 33, și o relua-re spre propria poartă a lui Cociș, în minutul 42, care ne-a oprit inima în loc. Dar Lobonț a fost atent și am răsuflat ușurați. Totuși, finalul primei părți, în care singurul șut pe spațiul porții a fost cel expediat de Cociș spre buturile noastre, ne-a găsit în atac. Dar era semnul că se va schimba ceva după pauză. Și, într-adevăr, ritmul a crescut. Iar în minutul 52, Sagnol îl faultează pe Mutu la 18 metri. Cartonaș galben pentru francez, lovitură liberă pentru ai noștri. “Briliantul” însă trage în zid. Replica francezilor vine prin Benzema. Cinci minute mai târziu, el șutează bine, pe jos, dar Lobonț este la post. Meciul capătă ritm, față de jocul de vacanță din prima parte. Dar ocaziile întârzie. Ne retragem tot mai mult în defensivă, încercând să obținem primul rezultat de egalitate al acestui turneu final. Iar “cocoșii” par și ei mulțumiți de scor. Atacă, dar haotic și fără vlagă. Par atât de lipsiți de inspirație, încât parcă ne pare rău că nu am fost mai ofensivi. Chivu execută o lovitură liberă în minutul 78, dar șutul său de la 28 de metri este total imprecis. Un minut mai târziu, Adi Mutu părăsește terenul. “Briliantul” nu a fost deloc în apele lui, și cine ar putea să îl condamne. Dar sperăm să își revină cât mai repede. În prelungiri, am mai avut o lovitură liberă, pe fondul dominării franceze. Dar atât. S-a văzut că echipele cu blazon nu sunt neapărat dărâmătoare în joc. Fluierul de final al arbitrului spaniol a fost primit bine de toată lumea. Primul egal al campionatului, primul meci în care nu s-a înscris. Cu Franța ne vom mai întâlni în preliminariile Mondialului. În concluzie, România-Franța a fost un meci slab, în care echipele mai mult s-au tatonat, sau, conform comentatorilor, în care cele două echipe s-au respectat reciproc. Fotbaliștii lui Domenech nu au forțat deloc, de parcă pentru ei egalul era cel mai bun rezultat pe care îl puteau obține. Franța suferă după Zidane, poate mai mult decât am suferit noi după Hagi. E bine că am luat un punct, că speranța există încă, însă vine meciul cu Italia, o echipă rănită în propriul orgoliu.
Comentarii