Ieri, de Sfânta sărbătoare a Înălțării Domnului, la nivelul întregului județ Suceava a fost marcată și Ziua Eroilor României, prin ceremoniale de depunere de coroane și jerbe de flori la monumentele celor căzuți la datorie, pentru apărarea patriei. În municipiul Suceava, începând cu ora 13, pe o ploaie torențială care nu s-a oprit niciun moment, s-a desfășurat un ceremonial militar și religios la Monumentul Eroilor Români din Cimitirul „Pacea”.
Manifestarea militară a fost asigurată de comandantul Garnizoanei Suceava, col. Vio-rel Mihăescu, cu participarea detașamentelor de onoare ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” a județului Suceava, Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, Colegiului Militar Liceal „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, compus din garda drapelului cu drapelul de luptă, garda la monument și un detașament de onoare compus din două plutoane de pompieri, un pluton de jandarmi și un pluton de elevi. La ceremonial au participat Ștefan-Alexandru Băișanu, prefectul județului, Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, Gheorghe Flutur, președintele nou-ales al Consiliului Județean, Stela Acatrinei, încă vicepreședinte al Consiliului Județean, Vasile Ilie, viitor vicepreședinte al Consiliului Județean, Dumitru Pașniciuc, subprefect, șefi de partide politice, demnitari, reprezentanți ai unor instituții publice, ai unităților militare din județ, ai clerului, ai uniunii cadrelor militare în rezervă, ai veteranilor de război, ziariști etc. Oficialitățile au fost întâmpinate de comandantul Garnizoanei Suceava, col. Viorel Mihăescu, după semnalele din trompetă „Atențiune” și „Prevestirea pentru primirea generalului”. A fost intonat, apoi, Imnul de stat al României, după care un sobor de preoți a oficiat o slujbă de pomenire a eroilor neamului. A urmat depunerea de coroane și jerbe de flori la monumentul eroi-lor și la mormintele eroilor necunoscuți aflate în Cimitirul „Pacea”. În încheiere, detașamentul de onoare, în frunte cu garda drapelului cu drapelul de luptă, a defilat prin fața oficialităților. Ieri s-au depus coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor Români din Parcul cen-tral al Sucevei, la Monumentul din preajma fostului Cinematograf Burdujeni și la Monumentul Eroilor din Ițcani. La ora 13, timp de 3 minute, pe raza municipiului Suceava s-au tras clopotele în cinstea eroilor căzuți la datorie pe câmpurile de luptă.
























Comentarii