Dueluri pentru onoare…

Ziua alegerilor a trecut cât ai clipi, cu repeziciune s-a făcut seară și numărătoarea voturilor i-a dat peste cap pe mulți care așteptau, firește, cu totul și cu totul alte rezultate. Este un lucru știut că un fotoliu de primar sau de consilier nu poate ține o veșnicie, dar cred că lucrul cel mai important este ca, la sfârșit de mandat, să fii împăcat cu tine însuți, să te poți privi în oglindă fără mustrări de conștiință și să spui că, da, ai făcut tot ceea ce era omenește po-sibil pentru cei care au investit încrederea în tine.

 

Nu este cazul să scriu acum cuvinte putrede, precum conștiința civică, morală sau etică și am convingerea că numai omul cu frică de Dumnezeu merită să fie în fruntea unei comunități. Indiferent care sunt lucrurile care se spun despre un om sau pe care el le-ar fi făcut la un moment dat, judecata divină nu va întârzia să apară și, am mai spus-o, cel care câștigă prin viclenie prin viclenie va pierde. La Rădăuți, parcă s-ar fi lăsat liniștea, numai în culise se dezbat „strategii”, iar pe la colțuri de stradă rădăuțenii fac politică de tip provincial, în sensul că nu-i mai interesează prea mult manevrele de la vârf ale partidelor. A-proape că nu-i mai interesează nici jocurile de gleznă ale președintelui Băsescu. Până și președintele a devenit un personaj nespectaculos pe lângă disputele locale. Da-că tot suntem un popor de oameni triști, cu copii emo, era binevenită apariția plină de vervă a lui Traian Băsescu. Președintele pare un om plictisit. La Rădăuți această apatie se resimte până și în certurile de campanie în ca-re, vorba unui clasic, nimeni „nu-și mai duce crima până la capăt”… Să murdărești un om este cel mai simplu lucru, să te „bați” însă cu el elegant este cu adevărat ceva mai greu. Din păcate duelurile pentru onoare țin de altă epocă, fiind înlocuite cu vendete pornite dintr-un orgoliu nesăbuit. Dumnezeu ne va da ceea ce merităm.