La Spitalul Județean, la propunerea conducerii

Șefii de secții vor exersa cum să cheltuiască eficient bugetul

Conducerea Spitalului Județean Suceava a propus șefilor de secții ca în următoarele două-trei luni să facă un “exercițiu” financiar privind modul de cheltuire a banilor. Pe baza acestuia, conducerea unității va putea evalua activitatea economică a fiecărei secții, abia apoi va încheia contractele manageriale cu medicii șefi de secție.
 

Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, dr. Tiberiu Brădățan, fiecărei secții sau compartiment i-a fost repartizat un buget lunar, șefii având misiunea de “a echilibra balanța de venituri și cheltuieli”. “Scopul acestui exercițiu este de a se face un pas înainte pentru eficientizarea activității secțiilor, implicit a activității spitalului. Șefii de secție vor trebui să gândească mult mai bine ce analize trebuie făcute, care sunt absolut necesare într-o lună – fiindcă s-a mai exagerat la acest capitol –, care sunt cheltuielile pentru medicamente, materiale sanitare sau de întreținere. Toate aceste cheltuieli pot fi mult mai bine gestionate, fiecare trebuie să se gospodărească cât mai bine și să se ajungă la indicatori de perfor-manță mai buni și, astfel, sperăm ca bugetul viitor să fie mai bun”, a precizat dr. Brădățan. Acest exercițiu bugetar reprezintă o premieră pentru spital, având în vedere că, până acum, aceștia făceau un necesar de medicamente, materiale sanitare etc., pe care îl înaintau conducerii. Dr. Brădățan a mai precizat că nu toții șefii de secție s-au arătat încântați de experimentarea acestei metode, în contextul în care, anul acesta, “spitalul e subfinanțat”: “Bugetul este mai mic decât cel estimat și ar fi necesară o rectificare bugetară pentru lunile noiembrie și decembrie, de aceea e normal ca medicii șefi de secție să fie sceptici, pentru că fondurile sunt insuficiente. Asta înseamnă o reducere a cheltuielilor, care e în dauna bolnavilor”. Bugetul alocat de CAS anul acesta este de 60,47 milioane lei. Deși este cu circa 12% mai mare ca în 2007, conducerea spi-talului preciza la data semnării contractului că este insuficient, numai cheltuielile cu personalul grevând peste 60% din acesta, în condițiile în care sala-riile au suferit în 2008 o mărire de 25%.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI