În cadrul mall-ului din Calea Unirii, Auchan va deține o suprafață de 10.500 mp, unde vor fi puse la vânzare aproximativ 45.000 articole constând în produse alimentare și nealimentare de calitate, la prețuri foarte avantajoase. Potrivit reprezentanților Auchan, retailerul francez va investi pentru amenajarea și aprovizionarea pe un an de zile a hipermarketului de la Suceava o sumă cuprinsă între 30 și 40 milioane de euro. Astfel, începând din aceas-tă toamnă, sucevenii își vor putea face cumpărăturile în-tr-un magazin conceput după preferințele lor, cu prețuri care să le permită să facă economii importante, într-un magazin mare, cu alei largi și numeroa-se case de marcat. „Parteneriatul Iulius Mall cu Auchan va direcționa opțiunea de shopping a cumpărătorilor spre hipermarket, ceea ce va duce la consolidarea pieței locale de retail”, a declarat Oana Diaconescu, Senior Leasing Manager al Iulius Group. La momentul actual, în cadrul rețelei de mall-uri Iulius, Auchan operează la Cluj, cu un hipermarket de 14.000 mp, și la Timișoara, cu hipermarketul Discount Market. Odată cu finalizarea lucrărilor de extindere a mall-ului de la Timișoara la începutul anului viitor, retailerul francez va deschide în acest mall un nou hipermarket, cu o suprafață de 14.000 mp. Reprezentanții Auchan au declarat că, până în anul 2009, Auchan va deschide în România zece hipermarketuri, în care va investi suma de 300 milioane de euro. Auchan este unul dintre cei mai mari retaileri din întreaga lume și operează cu 394 de hipermarketuri și 702 supermarketuri în 12 țări, fiind un brand cu o ve-chime de aproape 50 de ani. Construit pe trei niveluri, Iulius Mall Suceava are o su-prafață totală desfășurată de 132.000 mp, din care 45.000 mp închiriabili, și va conține 150 de magazine, o zonă foodcourt alcătuită din 12 restaurante, patinoar în aer liber, teren de fotbal, casino, o sală de bowling și biliard, fântâni arteziene muzicale etc. Până acum, Iulius Mall Suceava a încheiat parteneriate cu Bricostore, McDonald’s, Cinema City, Mado, Medieval Gurmand, Gingis Han, Bricos-tore, Steilmann, Leonardo, Mini Blu, Sugar Club, Artigli, Nokia, Diadora, Reebok, Bam Boo, Meli Melo, Motor, Yunker, Cărturești.
În ultima parte a acestui an, sucevenii vor putea face cumpărături la preț redus, într-un nou hipermarket care operează în orașe precum București, Târgu Mureș, Pitești și Cluj. Cunoscut pentru politicile de discount pe care le aplică în toate supermarketurile și hipermarketurile sale, retailerul francez Auchan va veni la Iulius Mall Suceava cu prețuri mici și mărfuri de calitate.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii