Reabilitarea Cetății de Scaun

Un pas înainte

Consilierii locali au aprobat, în ședința ordinară de ieri, studiul de fezabilitate cu indicatorii tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a Cetății de Scaun și a zonei de protecție a acesteia.
 

Investiția este evaluată la 17 milioane euro, iar conform Programului Operațional Regional (POR), mărimea finanțării acordate din surse comunitare și guvernamentale este de maxim 98%, diferența de 2% revenind beneficiarului. Intervenția este justificată prin aceea că cel mai reprezentativ monument de arhitectură militară medievală din Moldova se află în avansată stare de degradare, necesitând protecție, precum și lucrări de consolidare și restaurare. Lucrările prinse în studiul de fezabilitate se referă, printre altele, la restaurarea și consolidarea Cetății, refacerea și amenajarea căilor de acces, dotări pentru iluminatul interior și exterior, dotarea cu instalații de climatizare, protecție la foc și antiefracție, modernizarea utilităților, amenajări peisagistice, lucrări de captare a apelor pluviale, înființarea de parcări și grupuri sanitare etc. În cazul în care finanțarea va fi aprobată la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est, repartizarea cheltuielilor între Consiliul Local și Consiliul Județean va face obiectul unei alte hotărâri a deliberativului municipal.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI