„El (Gheorghe Flutur n.r.), împreună cu un alt coleg (Vasile Ilie, n.r.) dădea bani la oameni”, a spus Mitrea, care a subliniat că legea este foarte clară în privința obiectelor ce pot fi oferite în campania electorală. „Banii sunt mită electorală și pe înregistrare Flutur chiar spune, <
Șeful campaniei electorale PSD, Miron Mitrea, a anunțat, marți, într-o conferință de presă organizată la Suceava, că Organizația PSD Suceava va depune plângere penală pentru mită electorală împotriva PD-L Suceava. Mitrea a acuzat că, la o sfințire de biserică din localitatea Moara, la îndemnul președintelui PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, unul dintre vicepreședinții filialei, Vasile Ilie, a dat bani unor oameni.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii