Mânca-v-ar Puric…

Astăzi, la rubrică – numai și numai PURIC! Dan Puric. Pentru că merită ! Cu vârf (peste vârfuri trece lună, / codru’ și bate frunza lin, / peste ramuri de arini, / melancolic cornul sună…), cu vârf și foarte îndesat. A apărut și-n urbea Sucevei cărțulia de se cheamă Cine suntem. Negrăit, eveniment mai mult decât notabil, fără tăgadă, pe piața cărții. „Cine suntem”, de Dan Puric, la Editura Platy-tera(!?) București. Felicitări! Eu, cu de la mine voie și putere, am și declarat-o cartea anului! Cine nu mă crede, n-are decât. N-are decât să puie rămășag cu băiatu’ și să vedem: care pe care!

 

A apărut lucrarea „Cine suntem” (175 păginuțe) – o splendoare de cărticică, păpa-o-ar mama & tataia!, în coperte negre și mândră de tot cu poza autorului, mare, pe coperta frontală, masiv: ca un Pușkin, încruntat în reflexie și adâncit în genuni sapiențiale. Volumul îi este închinat părintelui Atanasie, pesemne vreun duhovnic de-al autorului ori un iluminat mistic. Așijderea cum prefața cărții, bucuros cuvânt de recomandare și sporire, e tot mâna unui preot, Iustin Pârvu, care îndeamnă încă de la pornire: Urmăriți-l, citiți-l și-l veți înțelege! Da, cam asta este-rămâne, până la urmă, și opera cititorului: să urmărească, să citească, să înțeleagă pe acest… un fel de frățâne bun Sfântului Porfirie ori, tot așa, Sf. Ghelasie, care, ca și Puric acum, actor al cogeamite Teatrului Național București, au fost, au practicat meseria de… mim (un elevat soi de măscărici de extracție aris-tocrată), hăăt în vremea Imperiului Roman. Mă felicit că l-am văzut pe Dănuț la treabă – se petrecea asta prin anii ’80 , jucând pe scândură la Suceava, cu megieșii botoșăneni (în flancurile cărora fusese repartizat, după Institut). Văd în această lucrare – zice preotul – o renaștere a duhului, o refacere a glasului acestui neam, o conștiință care strigă, din ce în ce mai cu putere, că acest neam nu a murit… Părinte Pârvu, fii pe pace: cu asemenea vlăstare, bune de pus la rană, spre tămăduire, și-n manualele școlare, spre primenire, însuflețire și îmbelșugare, norodul ăsta nu piere degrabă! Da’, hai puțin Dan Puric! Curriculum. Până în 1989 am fost străin de Biserică. Eram în faza de turism. Iluminarea. L-am aflat pe Dumnezeu, într-un târziu, dar nu prea târziu. Vorba meșterului gorjean (însurat, a doua oară, cu Maria Pețenghi din Bunești): Nici târziu nu-i prea târziu… Globalizarea. Don Quijote a văzut în morile acelea de vânt niște monștri disimulați. Și comunismul este un asemenea monstru – multă vreme ascuns sub masca umanismului, la fel ca și globalizarea actuală, un alt monstru, care crește sub pretextul facerii binelui public. Oamenii, în general, nu văd aceste fenomene cum sunt în realitate. Le lipsește ochiul duhovnicesc, care să le arate monstruozitatea lor. În perioada interbelică, la noi au fost însă și foarte mulți intelectuali care au văzut corect ce înseamnă comunismul; sunt destui și azi cei care văd adevărata față a globalizării. Ziditorul. În basmul Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, când eroul ajunge pe tărâmul de dincolo, i se spune să nu meargă niciodată pe o anumită câmpie. El totuși ajunge acolo, nu din curiozitate, ci din neatenție, fugind după un iepure. Și, dintr-o dată, începe să-și aducă aminte cine este, care îi sunt părinții… Până atunci, trăise într-o amnezie desăvârșită. În relația mea cu publicul, eu sunt iepurele. Îl dezvrăjesc, îi redau memoria, îi arăt de unde vine și încotro se duce. Și succesul meu cred că înseamnă că publicul își redescoperă dragostea pentru Cel care ne-a zidit. Look-ul. Că(u)tătura. Eu, unul, mă duc oriunde, ca să-L mărturisesc pe Hristos, indiferent că sunt înjurat, terfelit sau bănuit de cine știe ce combinații. Pe mine mă interesează sufletul, nu imaginea mea. Mă interesează să fiu onest cu ce mi-a dat bunul Dumnezeu. Căsătoria, pe tobogan. …Taina căsătoriei nu a fost trăită așa cum trebuie. Nu s-a trăit taina, ci oficializarea la sfatul popular, în care statul garantează… ce garantează? Iubirea nu se garantează. Trăim o perioadă de schilodire sufletească, pe care, personal, am simțit-o. Nu mă dau sfânt; am cunoscut lucrul acesta din interior, situația în care un sistem din afară începe să prăbușească familia, în care unul din ei fiind de factură mai slabă, sau amândoi într-o criză, sau necreștinați, începe patinajul… Ne vom mai da întâlnire cu Puric! Răbdare & pacioc… d.b.