MIRCEA MOTRICI – o candelă în templul veșniciei

16 mai 2007. Zi mohorâtă anunțând stingerea vocii unice, inconfundabile a reporterului, prozatorului și poetului Mircea Motrici, îndoliind întreaga suflare a satului natal, împrejurimile și pe toți cei care l-au cunoscut și apreciat. Era Omul care purta în inimă lumina gândului curat, vorba dulce și înțeleaptă adunată din drumurile sale de reporter, drumuri parcă goale acum, tulburate încă de dorul pasului său.

 

M-a întristat profund vizionarea ultimului interviu cu Mircea Motrici, realizat la Centrul Cultural Udești, acolo unde ard mereu lumini lângă portretul său. Inflexiunile precipitate în glas, privirea adâncă și întrebătoare trădau câte ceva din iminenta trecere spre lumea astrală, chemat de roua dimineții de mai, cu dorul de a lăsa ,,pe o stâncă /floarea de colț /cu zâmbete veșnice ”. Îl aștepta întâlnirea atât de dorită cu mama ,,icoană / a timpului / ce mă cheamă / în largul / unei / clipe” și apoi să privească ,,nunta stelelor / pe crengile de cer.” Pentru Mircea Motrici cuvintele erau ,, darul de frumusețe în pridvorul inimii” sale și ,,din poiana ochilor”, convins fiind că ,,Fiecare / are poemul lui / ascuns / ce așteaptă / să fie cules / în tăcere / în gând”, știind să dea glas și dimensiune încărcăturii emoționale a scrisusului său. Un an fără vocea vibrândă și caldă a lui Mircea Motrici, fără chipul său frumos și impunător, fără pașii săi mereu spre sufletul Bucovinei pentru a-i lua pulsul, a se bu-cura și mândri cu comorile și oamenii săi, transmițând știri pe Postul de radio România Actualități sau imortalizându-le în scris. Îi plăcea să sco-tocească prin arhive, muzee, biblioteci, aducând la lumină valori ascunse sub patina timpului, dându-i aripi și întărindu-i credința în rostul său că ,, după așteptări / ne măsoară / eternitatea.” Un an de aduceri aminte, de dor nemângâiat, recitindu-i scrisul său încărcat de spe-ranțe sau rememorând frân-turi din atâtea momente în ca-re am fost alături, un an în care am tot așteptat să-i aud vocea și pașii, neliniști legate de proiecte inedite sau cele de perspectivă. Voința de a aș-terne în pagină tot ce i se părea mai aproape de suflet și ade-văr, încrederea în valorile pro-fund umane și în arta lucrului bine gândit i-au fost nemă-surate , dar curmate de furtuna zilelor nefaste. Un an fără nicio carte din Colecția ,,Arhimandrit Dioni-sie Udiștenu”, fără semnătura sa în presă, un an însă cu o carte de versuri apărută pos-tum, însumând ultimele creații ale lui Mircea Motrici, ca semn de prețuire a scri-itorului ce a impus reportajul în spațiul literar bucovinean (,,un poet al reportajului”- Alex Ștefănescu), a abordat dezinvolt proza scurtă și versul liber. Un an fără Omul care a trăit cumpătat iubind viața, drep-tatea, spiritul deschis și onest, toleranța față de cei care nu-l vedeau cu ochi buni, deși el nu știa să poarte ranchiună nimănui. Un an cu un prieten adevărat mai puțin, dar mai adânc în sufletul meu, păstrân-du-i neîntinată memoria. Un an în care pașii mei nu mai duc spre sediul unde lucra Mircea Motrici, un an în care dimi-nețile, amiezile sau serile au fost mai triste mai sărace. Un an fără Mircea Motrici, străjuit de brazii de la căpă-tâiul său sorbind, din adierile de vânt de pe Oadeciul Udeș-tiului, freamăt amar de la-crimi revărsat apoi și peste casa părintească, în care soția și nonagenarul său tată îl plâng cu dor nesfârșit. Un an fără Mircea Motrici și abia acum îi voi dezvălui nemulțumirea ce o avea față de unii scriitori suceveni care, cât a trăit, n-au scris măcar o frază despre cărțile lui. După dispariție s-au grăbit însă a-l elogia numai cu superlative, considerându-i-se prieteni devotați. A plecat cu sufletul întristat, lăsându-i pe cei care n-au crezut în el că, poate, acum, îi va încerca un sentiment de regret. Creația sa rămâne originală prin structura variată de abordare, sensibilă și cu o intensitate sporită, timpul relevându-i, cu siguranță, și alte caracteristici. Un an fără Mircea Motrici – clocot întrerupt nemilos, nume înflorind amintiri, din care eu culeg uneori și câte o lacrimă. EMIL SIMION